Fructele exotice întăresc imunitatea

Fructele exotice întăresc imunitatea

Fructele exotice sunt surse importante de antioxidanţi

În acest sezon, vitaminele şi mineralele de care avem nevoie pot fi asimilate dintr-o categorie de fructe pe care le găsim tot anul: fructele exotice. Iată ce conţin ele şi la ce sunt bune.

Ştiri pe aceeaşi temă

Ananasul uşurează digestia

Persoanele care au probleme digestive ar trebui să consume ananas de cel puţin trei ori pe săptămână, potrivit specialiştilor. Acesta conţine o enzimă, numită bromelină, care ajută la procesarea proteinelor de origine animală, făcându-le, astfel, mai uşor de digerat. Ananasul este o sursă importantă de vitaminele A şi C, de potasiu şi de sodiu.

Kiwi asigură doza de vitamina C

Dintre toate fructele exotice, kiwi este cea mai importantă sursă de vitamina C, conţinând o cantitate dublă de vitamina C în comparaţie cu portocala. Prin urmare, nutriţioniştii ne recomandă să consumăm cât mai mult kiwi (un kilogram pe săptămână), mai ales în anotimpul
rece, deoarece vitamina C întăreşte sistemul imunitar.

Smochina combate obezitatea

Sindromul de intestin iritabil şi obezitatea pot fi combătute eficient cu ajutorul smochinelor. De asemenea, persoanele care se simt epuizate din punct de vedere intelectual ar trebui să consume săptămânal câte zece smochine. Acestea conţin vitamine din complexul B şi minerale (potasiu, zinc, calciu, fier), care stimulează capacitatea intelectuală.

Avocado, izvor de vitamina E

Acest fruct exotic este una dintre cele mai importante surse de vitamina E, care are rolul de a încetini procesul de îmbătrânire. Mai conţine acizi graşi nesaturaţi, ce reglează nivelul colesterolului.

Papaya, consumat doar după masă

O altă sursă excelentă de vitamina C o reprezintă papaya, un fruct care ar trebui consumat mai des. Acesta este recomandat îndeosebi după masă, deoarece conţine o enzimă care ajută la procesul de digestie.

Rodia, bună în convalescenţă

Este bogată în antioxidanţi şi, de aceea, este recomandat în perioadele de convalescenţă pentru a întări sistemul imunitar. Un fruct conţine 160 de calorii şi, de aceea, nu trebuie mâncat alături de alte fructe bogate în calorii.

Precauţie
Unele fructe reduc eficienţa anumitor medicamente.

Fructele exotice sunt folosite şi în cosmetică, deoarece combat radicalii liberi.

Fructul pasiunii întăreşte oasele

Cunoscut şi sub numele de maracuja, fructul pasiunii este recomandat îndeosebi persoanelor care ţin cură de slăbire, deoarece conţine doar 16 calorii. În plus, acoperă necesarul de vitamina A şi de vitamina C de care organismul are nevoie pentru a funcţiona normal. Tot în maracuja se mai găseşte şi o cantitate importantă de fosfor, care ajută la întărirea oaselor şi care joacă un rol important în stimularea metabolismului.

Pomelo, aliat împotriva cancerului

Confundat adesea cu grepfrutul, pomelo este un fruct asemănător doar ca formă acestuia, dar are dimensiunea de două ori mai mare şi un conţinut dublu de vitamina C. Pomelo, îndeosebi cel de culoare roşie, este recomandat bolnavilor de cancer, deoarece conţine licopen, un antioxidant puternic, cu proprietăţi anticancerigene.

În acest sens, sub supravegherea medicului curant, se recomandă câte 200 ml de suc de pomelo pe zi. De asemenea, acest fruct mai conţine calciu şi vitamina B5, necesare pentru vindecarea rapidă a rănilor.

Specialistul nostru
Livia Nena
biolog nutriţionist

Fructele exotice cresc în alte condiţii climatice decât cele din ţara noastră. Acestea au o serie de proprietăţi nutriţionale benefice pentru sănătatea organismului. De exemplu, mango conţine fibre, vitamina C şi caroten, iar consumat frecvent poate preveni afecţiunile cancerigene. Portocalele conţin vitamina C şi flavonoide, substanţe active cu rol benefic asupra circulaţiei capilare şi venoase.

Papaya este un alt fruct exotic bogat în fibre şi în enzime cu rol în îmbunătăţirea procesului digestiv. De asemenea, kiwi se remarcă prin cantitatea mare de vitamina C pe care o conţine (un singur fruct conţine doza de vitamina C necesară zilnic unui adult). Acest fruct mai este bogat în vitamina E şi este recomandat pentru întărirea sistemului imunitar.



Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: