Ce factori influenţează apariţia cancerului mamar

Ce factori influenţează apariţia cancerului mamar

Mamografia este indicată mai ales femeilor peste 40 de ani

Cancerul de sân apare în urma unui cumul de factori. Unii dintre aceştia pot fi modificaţi, ceilalţi însă, nu. Ce putem face pentru reducerea riscurilor.

Ştiri pe aceeaşi temă

Cancerul mamar, forma cea mai frecvent întâlnită de cancer la femei, reprezintă  principala cauză de mortalitate prin cancer în întrega lume, afirmă dr. Georgeta Vremeş, medic primar oncologie medicală la Institutul Sânului (foto jos).

Cunoaşterea factorilor de risc a dus la dezvoltarea unor măsuri preventive care pot determina reducerea probabilităţii de apariţie a acestei afecţiuni. O parte din aceşti factori de risc pot fi modificaţi, alţii însă, nu.

„Printre factorii care nu pot fi modificaţi se numără sexul – femeile fiind de 100 de ori mai afectate decât bărbaţii; vârsta – majoritatea cazurilor apar după vârsta de 55 de ani şi rasa - femeile caucaziene au risc uşor crescut pentru cancer mamar comparativ cu femeile afro-americane, asiatice sau hispanice, însă femeile afro-americane dezvoltă forme agresive şi au o rată de mortalitate mare“.

Nici factorii genetici, respectiv istoricul familial şi cei moşteniţi nu pot fi schimbaţi. Aceasta înseamnă existenţa unor rude de gradul I pe linie maternă sau paternă cu istoric de cancer de sân care dublează riscul pentru acesta afecţiune. „De asemenea, antecedente personale de cancer de sân se asociază cu risc crescut de 3- 4 ori pentru a dezvolta un alt cancer mamar“. Cele mai frecvente mutaţii care se asociază cu rsic pentru cancer mamar sunt BRCA 1 şi 2.

Densitate mamară crescută şi anumite modificări benigne mamare - de exemplu, hiperplazia ductală sau lobulară atipică, adenoza scleroasă, fibroadenoamele complexe, carcinomul lobular in situ sau carcinomul ductal in situ, pot influenţa şi ele.

Femeile obeze au un risc mai mare

Există însă o serie de factori care ţin de stilul nostru de viaţă şi care contribuie şi ei la creşterea riscului de cancer mamar. Pe primul loc se numără obezitatea. „Cancerul mamar este cu 12-13% mai des întâlnit  la femeile supraponderale  - IMC 25-29,9, cu 16-20% la cele obeze  - IMC >30, iar la bărbaţi este cu 30% mai mult la cei supraponderali“.

Nuliparitatea sau prima sarcină intervenită după vârsta de 30 de ani este un alt factor de risc, la fel ca şi istoricul menstrual – menarha precoce, adică înainte de vârsta de 12 ani, cât şi menopauza tardivă – peste 55 de ani, creşte uşor riscul.

Sedentarismul – 4 - 7 ore de activitate fizică săptămânal poate reduce riscul de cancer de sân

; consumul de alcool - femeile care consuma aproximativ 3 băuturi săptâmanal au un risc de 15% mai mult, iar acest risc creşte la 25% pentru fiecare băutura adiţională şi fumatul chiar şi cel pasiv - determină un risc mai mare pentru cancerul mamar la femeile în premenopauză, de asemenea, cu un risc mai mare legat de complicaţiile tratamentului cancerului mamar – de exemplu, afectarea pulmonară în timpul iradierii, risc trombotic în timpul terapiei hormonale sau recuperarea postchirurgicală.

Expunerea la lumină pe timpul nopţii e dăunătoare

Potrivit dr. Vremeş, anticoncepţionalele utlizate mai mult de 10 ani cresc riscul de cancer de sân, la fel ca şi tratamentele de substituţie hormonală postmenopauză. „Iradierea toracelui, folosită în adolescenţă pentru tratamentul altor forme de cancer  - boala Hodgkin, limfoame non-Hodgkin, creşte riscul de cancer mamar, la fel ca şi nivel redus al vitaminei D3, corecţia acestui deficit se recomandă a fi facută după determinarea în prealabil al nivelului plasmatic de vitamina D“.

La acestea, se adaugă expunerea la lumină în timpul nopţii. „Studiile arată că femeile care lucrează noaptea: muncitoarele din fabrici, doctori, asistentele, poliţistele, au un risc mai mare pentru cancer de sân“.

Cât priveşte dieta, mai spune medicul, în timp ce în  30-40% din cazurile de cancer aceasta este considerată responsabilă de apariţia lor, în ce priveşte patologia mamară nu sunt dovezi care să susţină acest lucru. „Deşi cancerul de sân este mai rar întâlnit în ţările unde dieta este vegetariană sau săracă în grăsimi, studiile realizate până în acest moment nu au reuşit să stabilească o legatură între consumul de grăsimi şi cancerul mamar“.

Un alt factor de risc adus în discuţie de unii specialişti este expunerea la chimicale.

„Prezenţa acestor factori de risc nu implică, obligatoriu, apariţia unui cancer de sân aşa cum unele din femeile diagnosticate cu această afecţiune nu aveau nici unul din aceşti factori“, atrage atenţia medicul.

Pentru reducerea riscurilor, specialistul recomandă menţinerea unei greutăţi ideale, a unei activitaţi fizice constante, renunţarea la alcool, evitarea expunerii la chimicale sau radiaţii, limitarea consumului de anticoncepţionale sau a tratamentelor de substituţie hormonală şi încurajarea alăptatului.

 

citeste totul despre: