Carnea de pui contaminată cu E.coli poate creşte riscul de infecţii urinare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Prepară carnea de pui cât mai bine, deoarece astfel se previne infectarea cu bacteria E.coli
Prepară carnea de pui cât mai bine, deoarece astfel se previne infectarea cu bacteria E.coli

Acest lucru a fost observat de o echipă de cercetători canadieni de la Universitatea McGil, potrivit dailymail.co.uk.

Infecţiile urinare se numără printre cele mai supărătoare afecţiuni cu care se confruntă femeile, destul de frecvent, de-a lungul vieţii.

În cele mai multe situaţii, infecţiile urinare apar atunci când diverse microorganisme din colon şi, îndeosebi bacteria E.coli, ajung în vezica urinară şi se multiplică. Iar din această cauză, în tractul urinar apar infecţii care se pot manifesta prin inflamaţii fie la nivelul vezicii urinare (cistită, anexită), fie a rinichilor (pielonefrită) ori uretrei (uretrită).

Recent însă, cercetătorii canadieni au observat că infecţiile urinare pot apărea şi pe fondul infecţiei cu bacteria E.coli provenind din carnea de pui. În acest sens, s-a comparat profilul genetic al bacteriei identificată în tractul urinar al voluntarelor participante la studiu cu cel al E.coli colectate de la pui, porc şi vită.

Concluzia a fost că bacteriile prezente în urina voluntarelor prezentau acelaşi profil genetic cu cele de la pui.

„Carnea de pui este un rezervor de bacterii E.coli care cauzează infecţii ale tractului urinar. Iar din datele noastre reiese că infecţia se produce în urma ingerării cărnii. Cauza o reprezintă prepararea ei superficială”, explică Amee Manges, coordonatoarea studiului.

Bacteria, tot mai rezistentă la antibiotice

Autorii studiului mai atrag atenţia asupra faptului că modul modern de creştere a păsărilor (unele se trateaza preventiv cu antibiotice) determină aşa-numita rezistenţă la antibiotice. Prin urmare, infecţiile cu E.coli devin tot mai greu de tratat, deoarece bacteria este deja rezistentă la majoritatea antibioticelor.

Citeşte şi:
Terapii blânde pentru infecţiile urinare
Dieta indicată în caz de infecţii urinare

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite