Morcovii dăunează grav fumătorilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Arhiva Adevărul
Foto: Arhiva Adevărul

Studiile recente demonstrează că beta-carotenul conţinut de morcovi favorizează apariţia cancerului în cazul persoanelor care fumează.

În cazul nefumătorilor este dovedit ştiinţific faptul că un consum regulat de fructe şi legume proaspete, însoţit de activitate fizică susţinută, pot reduce riscul dezvoltării unui cancer de colon, iar obezitatea şi excesul de calorii cresc acest risc.

Recent, specialiştii de la Universitatea din Haifa (Israel) au efectuat un studiu, pentru a demonstra o posibilă legatură între consumul de carotenoizi din fructe şi legume şi riscul de apariţie a cancerului colorectal în rândul fumătorilor. Au fost studiate 1.800 de perechi de persoane de acelaşi sex, de aceeaşi vârstă şi cu acelaşi loc de reşedinţă.

Cu ajutorul chestionarelor, au fost colectate date referitoare la modul de viaţă şi obiceiurile alimentare ale subiecţilor incluşi în studiu, inclusiv la conţinutul de carotenoizi consumaţi de fiecare dintre aceştia, folosind o bază de date cu privire la concentraţia acestor compuşi în alimentele israeliene. Cercetătorii au reconfirmat faptul că un consum sporit de carotenoizi, scade riscul de cancer de colon, dar numai în rândul nefumătorilor.

În schimb, în rândul celor dependenţi de ţigară, efectele sunt opuse: carotenoizii din fructe şi legume favorizează dezvoltarea cancerului de colon. De altfel, un studiu publicat încă din 1996 în revista „New England Journal of Medicine" şi care a testat o combinaţie de beta-caroten şi vitamina A a fost oprit după patru ani deoarece s-a dovedit că la fumătorii care consumau suplimente cu aceste substanţe incidenţa cancerului pulmonar era cu 28% mai mare, iar rata deceselor cu 17% mai mare faţă de cei care nu consumaseră asemenea suplimente.

Potrivit specialiştilor de la Jean Mayer USDA Human Nutrition Research Center din cadrul Universităţii Tufts, dozele foarte mari de beta-caroten se oxidează în plămâni, formând substanţe care scad un factor de încetinire a dezvoltării tumorale şi, în acelaşi timp, favorizează un factor promotor tumoral în plămâni. De aceea, susţin specialiştii, fumătorii trebuie să fie informaţi de faptul că beneficiile potenţiale ale unui consum ridicat de fructe şi legume sunt anulate de consumul regulat de tutun.

Vânătorii de radicali liberi

În fructe şi legume, carotenoizii sunt legaţi de proteine, iar beta-carotenul este una dintre cele mai cunoscute substanţe de acest fel din natură. Însă, doar o mică parte din beta-carotenul care se găseşte spre exemplu în morcovii cruzi poate fi absorbit de organism.

Carotenoizii au proprietăţi antioxidante, ajutând la neutralizarea radicalilor liberi care pot distruge lipidele din structura membranelor celulare, precum şi materialul genetic din celule, daunele rezultate putând duce astfel la dezvoltarea cancerului. În afară de morcovi - care au cea mai mare concentraţie de carotenoizi (7,6 miligrame la 100 de grame) - alte surse importante sunt napii (5,2 mg%), spanacul (4,8 mg%), caisele (1,6 mg%), mango (1,2 mg%), broccoli (0,9 mg%) şi dovleacul (0,6 mg%).

Pigmenţi naturali

Carotenoizii (peste 600 de compuşi) sunt pigmenţii naturali roşii sau galbeni din compoziţia unor plante. Sunt substanţe liposolubile (se dizolvă în grăsimi), uşor de asimilat de către organismul uman şi care urmează în general căi metabolice similare grăsimilor.

Sunt sintetizate de toate algele, de toate plantele verzi şi de numeroase ciuperci şi bacterii. Pentru sănătate sunt importanţi deoarece nu pot fi sintetizaţi de organism. Sunt precursori ai vitaminei A (retinolul - implicat în sinteza osoasă, în imunitate şi în sinteza pigmenţilor retinei). De asemenea, au un rol foarte important în protejarea organismului împotriva acţiunii nocive a radicalilor liberi.

Viață sănătoasă



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite