Lavinia Bălulescu

Lavinia Bălulescu

Scriitoare, jurnalistă
  • Lavinia Bălulescu a publicat un nou articol acum 2 zile

    „Doamna cu copilul, poftiţi în faţă, nu mai staţi la rând!“ Acestea au fost cuvintele care au declanşat războiul în oficiul poştal. Cu cinci minute înainte, o femeie şi o fetiţă intraseră de mână şi aleseseră una din cele două cozi gigantice. Era 6 seara, toată lumea voia să ajungă mai repede acasă, iar afară începuse şi să ningă.

  • Lavinia Bălulescu a publicat un nou articol acum 10 zile

    Domnul Mirciulică, de la etajul nouă, locuia împreună cu un pechinez. Câinele mânca mult, de obicei mâncare la plic, şi îi plăcea să se uşureze de cel puţin o sută de ori pe zi. Partea bună era că învăţase să nu facă în casă. Partea proastă era că domnul Mirciulică trebuia veşnic să fie pregătit să coboare pentru o tură cu câinele prin parcare.

  • Lavinia Bălulescu a publicat un nou articol luna trecuta

    Am trecut pe lângă o casă cu ochi şi urechi. Când eram mică, aproape toate casele din cartier mi se păreau aşa. Mai ales una portocalie, pe care o zăream mereu la capătul unei străzi. Sincer, eram convinsă pe atunci că la casa aia portocalie se termina lumea.

  • Lavinia Bălulescu a publicat un nou articol luna trecuta

    Omul care intră de bunăvoie în oficiul poştal ştie ce-l aşteaptă. A mai fost aici. A mai trecut prin atâtea aventuri. Şi totuşi acceptă să intre din nou, pe propria răspundere. Dar omul care face asta în preajma sărbătorilor cum este? Cum poate fi el numit? Un aventurier? Un nebun frumos? Un pionier? Şi ce speră că poate obţine? Un colet amărât ar putea să-i dea înapoi fărâma de viaţă care îi va fi furată?

  • Lavinia Bălulescu a publicat un nou articol luna trecuta

    Într-o seară ieşise din casă să-şi cumpere pâine. Stătea la semafor, când un tânăr s-a apropiat şi s-a uitat la geanta pe care o ţinea pe umăr. Sau poate nu acolo s-a uitat, dar aşa i s-a părut ei. „Pot să vă întreb ceva?“, a zis, apoi a întins mâna şi a continuat: „Eu sunt Manuel. Scuze! Eu sunt Manuel“.

  • Lavinia Bălulescu a publicat un nou articol acum 2 luni

    E aproape întuneric, dar nu mi-e frică. Cu întunericul am avut perioade şi perioade. Întâi nu mi-a plăcut, apoi am început să fiu atrasă de plimbările de seară, apoi m-a îngrozit, iar acum începe iar să mă încânte. Aici noaptea vine repede. Pur şi simplu un fum ciudat coboară printre blocuri şi atunci ştii, chiar dacă eşti la masa de prânz, că în curând e iar momentul să mergi la culcare.

  • Lavinia Bălulescu a publicat un nou articol acum 2 luni

    ‘Nea Cornel era nervos. Încă de la prima oră cineva luase nişte banane, le purtase prin tot magazinul, apoi le abandonase la apă minerală. Şi tot de la prima oră s-au petrecut următoarele: o sticlă de ulei plesnită a curs pe tot raftul de jos, un copil a vomitat la raionul de conserve şi în depozit s-a spart o ţeavă. Apoi, când s-a terminat măruntul, cineva a venit cu o hârtie de 200.

Vezi mai multe
  • acum 2 zile

    Dictatură în oficiul poştal

    „Doamna cu copilul, poftiţi în faţă, nu mai staţi la rând!“ Acestea au fost cuvintele care au declanşat războiul în oficiul poştal. Cu cinci minute înainte, o femeie şi o fetiţă intraseră de mână şi aleseseră una din cele două cozi gigantice. Era 6 seara, toată lumea voia să ajungă mai repede acasă, iar afară începuse şi să ningă.

  • acum 9 zile
  • acum 10 zile

    Domnul Mirciulică şi pechinezul Pisoi

    Domnul Mirciulică, de la etajul nouă, locuia împreună cu un pechinez. Câinele mânca mult, de obicei mâncare la plic, şi îi plăcea să se uşureze de cel puţin o sută de ori pe zi. Partea bună era că învăţase să nu facă în casă. Partea proastă era că domnul Mirciulică trebuia veşnic să fie pregătit să coboare pentru o tură cu câinele prin parcare.

  • luna trecuta

    O casă cu ochi şi urechi

    Am trecut pe lângă o casă cu ochi şi urechi. Când eram mică, aproape toate casele din cartier mi se păreau aşa. Mai ales una portocalie, pe care o zăream mereu la capătul unei străzi. Sincer, eram convinsă pe atunci că la casa aia portocalie se termina lumea.

  • luna trecuta
  • luna trecuta

    Sărbători fericite în oficiul poştal

    Omul care intră de bunăvoie în oficiul poştal ştie ce-l aşteaptă. A mai fost aici. A mai trecut prin atâtea aventuri. Şi totuşi acceptă să intre din nou, pe propria răspundere. Dar omul care face asta în preajma sărbătorilor cum este? Cum poate fi el numit? Un aventurier? Un nebun frumos? Un pionier? Şi ce speră că poate obţine? Un colet amărât ar putea să-i dea înapoi fărâma de viaţă care îi va fi furată?

  • luna trecuta

    „Eu nu sunt de aici“

    Într-o seară ieşise din casă să-şi cumpere pâine. Stătea la semafor, când un tânăr s-a apropiat şi s-a uitat la geanta pe care o ţinea pe umăr. Sau poate nu acolo s-a uitat, dar aşa i s-a părut ei. „Pot să vă întreb ceva?“, a zis, apoi a întins mâna şi a continuat: „Eu sunt Manuel. Scuze! Eu sunt Manuel“.

  • acum 2 luni

    Când se lasă seara peste un alt oraş

    E aproape întuneric, dar nu mi-e frică. Cu întunericul am avut perioade şi perioade. Întâi nu mi-a plăcut, apoi am început să fiu atrasă de plimbările de seară, apoi m-a îngrozit, iar acum începe iar să mă încânte. Aici noaptea vine repede. Pur şi simplu un fum ciudat coboară printre blocuri şi atunci ştii, chiar dacă eşti la masa de prânz, că în curând e iar momentul să mergi la culcare.

Vezi mai multe