Catalin Striblea

Catalin Striblea

Jurnalist
  • acum 6 ani

    Un banal caz de rasism într-o sală de sport

    O jucătoare de handbal a fost înjosită în timpul unui meci de la Zalău. De câte ori era la minge, unii spectatori scoteau strigăte de maimuţă şi făceau orice le era la îndemână ca să-i aducă aminte că are pielea neagră. Şi ce-i cu asta, veţi spune? E un fapt banal de stadion. Lumea, la sport, nu vine tocmai ca la bibliotecă.

  • acum 6 ani

    Cea mai ignorată ştire a săptămânii: Săftoiu vs. Băsescu

    Imaginaţi-vă că în oricare ţară europeană, purtătorul de cuvânt al fostului preşedinte ar fi declarat public că acesta are informaţii din dosare penale. Mai mult, că primeşte stenograme cu convorbirile dintre unii politicieni şi membri ai staff-ului prezidenţial. Ba, şi mai mult, că primeşte direct înregistrările convorbirilor.

  • acum 6 ani

    Jihadi Ghiţă trece strada o bătrânică

    Pe domnul Bogdan Diaconu bănuiesc că nu-l ştiţi. Dacă îl ştiţi, înseamnă că vă uitaţi mult la televizor, la ore din cele mai nepotrivite. Pe scurt, domnul Diaconu este un deputat de Berceni care mănâncă, nu înţeleg de ce, unguri pe pâine. La bază, domnia sa a intrat în Parlament din partea PSD. Nu mi-e foarte clar cum ajuns naţionalistul de serviciu, fără anvergura lui Vadim Tudor, dar având din plin ridicolul acestuia.

  • acum 6 ani

    Simona Halep. Înfrângerea

    Simona Halep nu e datoare nimănui, în afară de sine. Simona Halep ştie cel mai bine ce i s-a întâmplat. Simona Halep nu acceptă să fie judecată. Şi nu aş fi scris dacă ieri de dimineaţă, într-o dugheană din centrul Bucureştiului, o doamnă vânzătoare şi soţul ei nu ar fi urmărit pe ecranul unui laptop turneul de la Melbourne, cu semne clare că ştiu despre ce vorbesc.

  • acum 6 ani

    Preafericiţi părinţi, ce urmează după căsătoriile gay? Avortul?

    Biserica Ortodoxă Română este iniţiatoarea celei mai profunde mişcări politice din 2016, o mişcare ale cărei semne şi înţelesuri pot marca fundamental societatea românească în anii următorii. Din două Mitropolii puternice, Banat şi Moldova, s-a pornit strângerea de semnături pentru modificarea Constituţiei, astfel încât căsătoriile între persoane de acelaşi sex să nu fie posibile.

  • acum 6 ani

    Mistificarea Kӧln-ului ar putea însemna vize

    Se spune că o ştire nu mai poate fi prinsă din urmă. Şi că ar trebui să stai de vorbă cu fiecare dintre cei care au văzut-o sau au citit-o ca să mai poţi corecta ceva. Iar ştirea din 1 ianuarie, când întreaga lume a aflat de atacurile, violurile şi tâlhăriile „refugiaţilor” din Kӧln, cu atât mai puţin poate fi rescrisă. Cu atât mai puţin, atâta vreme cât faptele chiar au existat, iar ele au speriat nu numai Germania, ci şi Europa.

  • acum 7 ani

    Unde a pierdut Ponta şi cum a câştigat Iohannis

    Telefonul a sunat pe la 4 după-amiaza: „Cătăline, Victor a pierdut!“. Nu  era vorba de rezultatul la acea oră, ci de tendinţe care începeau să se vadă destul de clar. Victor Ponta îşi atinsese maximul până în prânz, când cota sa urcase la 56 la sută. Apoi a căzut încet şi sigur.

  • acum 7 ani

    Cazul doamnei Udrea şi nu prea

    În toată învălmăşeala asta generală, un lucru îmi pare cert. Doamna Udrea nu a fost atacată de un contracandidat. Şi nici de cineva care şi-a dorit ca ea să nu intre în turul doi al alegerilor. Constant ea fost în sondaje pe un loc care nu-i dădea acces în turul doi. Şi, cu tot pasivul Băsescu în spate, nu are nicio şansă la preşedinţie.

Vezi mai multe
Modifică Setările