Vulnerabilităţile recunoscute ale premierului Marcel Ciolacu. „Nu-mi e ruşine să spun”

0
Publicat:

Premierul Marcel Ciolacu, candidat la alegerile prezidenţiale, a vorbit despre punctele sale slabe, pe care acum încearcă să le corecteze, dar care l-au făcut să aibă oarecare reţineri în relaţiile externe.

Premierul Marcel Ciolacu ia "meditaţii" la engleză şi economie. Foto arhivă
Premierul Marcel Ciolacu ia "meditaţii" la engleză şi economie. Foto arhivă

Marţi, candidatul Partidului Social Democrat la alegerile prezidențiale, Marcel Ciolacu, a recunoscut în cadrul unei emisiuni tv că face „meditaţii” la engleză şi economie, pentru că vrea să se ridice la înălţimea funcţiei la care aspiră.

El a declarat, la ProTV, că din cauza faptului că nu stăpânea pe deplin limba engleză, a avut unele reţineri în relaţiile externe, situaţie care l-a făcut să se simtă incongortabil, astfel că a luat măsuri. El consideră că nu este nicio ruşine să încerci să îţi îmbunătăţeşti performanţele.

„Am avut reţineri de exemplu în relaţiile externe. Am avut reţineri, nu mă simţeam confortabil, nu eram în zona mea. Şi din cauza limbii. Normal că lucrurile s-au demarat şi s-au învăţat. Şi protocolul. Şi acum am profesor de engleză. E lupta fiecăruia cu el, ca să fie mai bun în fiecare zi. Dar nu e o rușine. Mie nu mi-e rușine să spun, am profesor de economie. E normal să facă acest lucru”, a mărturisit Marcel Ciolacu atunci când a fost întrebat ce crede că îi lipseşte din perspectiva de prezidenţiabil.

Referitor la acest subiect al relaţiilor externe, liderul PSD crede că, în ciuda barierei de limbă, a reuşit să realizeze mai mult decât se aştepta şi a dat ca exemplu faptul că a reuşit să-l convingă pe cancelarul Olaf Scholtz să avem un parteneriat strategic. „Unde credeam că am eu o problemă, de fapt am putut să o rezolv şi, dimpotrivă, am găsit soluţiile cele mai bune. Am ieşit şi din cercul Uniunii Europene, la Erdogan, în Israel, la Netanyahu”, a mai spus Ciolacu la ProTV.

La fel stau lucrurile şi în ceea ce priveşte cunoştinţele din domeniul economic.

„Nu e o ruşine. Nu mi-e ruşine să spun, am profesor de economie”, a spus el.

Declaraţia sa vine să susţină ideea lansată în aceeaşi emisiune, şi anume că „acum politica nu este despre stânga şi despre dreapta, nu este despre atribuţiile preşedintelui”, ci „în această perioadă totul este despre economie şi despre capacitatea de a crea din România un hub regional”.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite