Victor Ponta s-a razbunat cu bancuri pe UDMR si PUR, aliatii dezertori
0La primul sau discurs in Parlament, Victor Ponta, desemnat de PSD sa prezinte pozitia partidului la investirea Guvernului, a ales sa faca bascalie de echipa guvernamentala, de Alianta D.A. si, nu in
La primul sau discurs in Parlament, Victor Ponta, desemnat de PSD sa prezinte pozitia partidului la investirea Guvernului, a ales sa faca bascalie de echipa guvernamentala, de Alianta D.A. si, nu in ultimul rand, de Partidul Umanist. Discursul lui Victor Ponta a fost intesat de bancuri, care probabil au starnit admiratia tinerilor sai sustinatori si i-au marit cota de popularitate in cartier, dar nu au mai lasat loc si pentru idei politice. "Nu vreau sa ofensez PNTCD-ul spunand ca locul sau in CDR a fost luat de PUR", a declarat Victor Ponta. El a mai spus ca societatea civila a fost cumparata cu locuri in guvern. Tanarul deputat PSD nu i-a uitat nici pe fostii parteneri atat de loiali PSD-ului, udemeristii. Apeland la formule scoase din naftalina discursurilor parlamentare de la inceputul anilor '90, Victor Ponta a declarat ca plange cand vede UDMR-ul la guvernare. El a adaugat ca nici in fosta CDR Educatia si Cultura nu au fost date "unui ministru de nationalitate maghiara", cum s-a intamplat in formarea guvernului Tariceanu. Victor Ponta s-a mai intrebat retoric daca marmora tine de domeniul economiei si daca prajiturile de domeniul mediului de afaceri. Ramanand in sfera gastronomiei, el a asemuit guvernul Tariceanu cu o ciulama. Dar principala tinta a lui Victor Ponta a constituit-o PUR-ul, pesedistii tinand sa-i plateasca polita lui Dan Voiculescu pentru trecerea acestuia in tabara Aliantei. "Sa nu lasam bufonii sa conduca Romania", a citat Victor Ponta dintr-un discurs de acum doua luni al lui Dan Voiculescu, discurs in care presedintele PUR ii nominaliza pe reprezentantii Aliantei D.A. ca fiind bufonii care vor sa conduca Romania. Victor Ponta i s-a adresat direct colegului de generatie umanist, Codrut Seres, acum ministru in guvernul Tariceanu: "Daca il trezeste cineva noaptea pe Codrut Seres, isi ia jacheta albastra cu trandafiri, fularul galben, caciula cu Antena 1, zice ca se duce la Mircea Geoana si ajunge la Adriean Videanu". Daca referirile la atitudinea Partidului Umanist au urmarit sa razbune PSD-ul pentru tradarea PUR-ului, referirile la UDMR au starnit puternice reactii de dezaprobare in sanul grupului maghiar. Udemeristii au fost parteneri seriosi ai PSD si nu vor trece cu vederea calificativele pe care le-au primit din partea lui Victor Ponta. In incheierea discursului sau, reprezentantul pesedist s-a declarat convins ca ceea ce a fost prezentat drept guvernul Tariceanu este un guvern-fantoma, care va fi schimbat in aprilie. Victor Ponta a spus ca PSD va vota impotriva cabinetului Aliantei D.A. Replica la discursul lui Victor Ponta a venit din partea senatorului PNL Puiu Hasotti. "PSD a dovedit ca nu poate fi schimbat nici de tinerii sai", a spus parlamentarul liberal. El s-a adresat apoi lui Adrian Nastase, spunandu-i ca s-a inselat cand l-a asemanat pe Victor Ponta cu Titulescu, pentru ca acesta din urma avea un discurs sobru. Puiu Hasotti le-a recomandat pesedistilor ca decat sa se pregateasca pentru un guvern din umbra, mai bine sa profite de soarele Coastei de Azur, pentru ca umbra este racoroasa si poate duce la reumatism. El le-a mai spus pesedistilor sa faca guvernul la una din superbele vile ale colegului lor "preacinstitul Corneliu Iacubov".























































