USR cere eliminarea prevederilor anti-proteste din Statutul Poliţiştilor. „Carmen Dan vrea să instaureze statul poliţienesc“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Florina Presadă
Florina Presadă

Parlamentarii USR Florina Presadă şi Adrian Prisnel protestează faţă de propunerile de modificare la Statutul Poliţiştilor, promovate de Ministerul Administraţiei şi Internelor şi supuse dezbaterii publice, care, în opini lor, urmăresc să transforme România într-un stat poliţienesc şi să intimideze cetăţenii care participă la proteste

”Noul statut oferă puteri discreţionare poliţiştilor care vor avea dreptul să legitimeze şi să conducă la sediul poliţiei orice persoană, nu doar pe acelea care sunt suspectate de săvârşirea unor fapte ilegale. Câteva dintre modificări stabilesc contravenţii şi infracţiuni pentru situaţii care în mod evident au legătură cu protestele, deşi acest lucru nu este specificat în mod explicit”, se arată într-un comunicat al USR.

Cei doi parlamentari anunţă că Uniunea Salvaţi România va trimite un punct de vedere Ministerului Administraţiei şi Internelor în care va cere eliminarea acestor articole.

„PSD trimite protestarii să demonstreze în câmp, sub ameninţarea amenzii contravenţionale. Scandările şi folosirea unor obiecte care produc zgomote, vuvuzelele de exemplu, ori a unor instrumente muzicale, în vecinătatea imobilelor de locuit, devin contravenţii. Locuinţe sunt şi în Piaţa Universităţii şi în Piaţa Victoriei şi cam oriunde în Bucureşti. Orice persoană care împiedică poliţia să constate această contravenţie poate face închisoare până la 3 ani”, a explicat Adrian Prisnel, citat în comunicat.

„Puterea e vizibil deranjată de protestele cetăţenilor împotriva derapajelor pe care le comite Coaliţia PSD/ALDE. Au început cu OUG13, continuă cu nişte legi aberante de aservire a justiţiei şi o serie de experimente fiscale. Incapabili să-şi susţină iniţiativele prin existenţa unui interes public în toate aceste demersuri, preferă sa adopte legi care să descurajeze vocile critice şi protestul. Aceste iniţiative, care urmăresc intimidarea mişcărilor de protest, sunt o ruşine pentru un partid politic care pretinde că înţelege cum funcţionează democraţia”, acuză senatoarea Florina Presadă.

Deputatul USR Adrian Prisnel enumeră câteva dintre metodele folosite pentru a împiedica protestele şi intimida pe protestari.

„Am cerut primăriilor marilor oraşe să-mi pună la dispoziţie notificările pentru proteste şi am constatat că îşi pun ONG-urile de casă să notifice proteste în locurile tradiţionale pentru manifestaţiile legitime. Potrivit legii, nu pot avea loc două adunări publice în acelaşi loc. Jandarmeria aplică amenzi uriaşe pentru că protestele ar fi neautorizate, deşi, aşa cum admite într-un răspuns la o interpelare pe care i-am adresat-o, chiar Carmen Dan atestă faptul că Primăria trebuie doar notificată. Mai nou, chiar în Piaţa Victoriei, Primăria a anunţat că începe lucrări edililitar-gospodăreşti, respectiv dezinsecţie, legea interzicând desfăşurarea unor adunări publice în aceste condiţii”, a declarat  Claudiu Prisnel.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite