SURSE Cîţu a pus piciorul în prag: vrea evaluarea propunerilor de secretari de stat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Florin Citu
Florin Citu

Prim-ministrul Florin Cîţu nu vrea să semneze ca primarul propunerile de secretari de stat ale liberalilor şi i-a cerut lui Ludovic Orban să îi fie prezentat CV-ul fiecărei persoane, susţin surse politice din PNL pentru „Adevărul”. Prin urmare, Orban a format o Comisie de evaluare care să analizeze candidaturile venite de la organizaţiile din teritoriu, din care fac parte mai mulţi lideri ai partidului, inclusiv Florin Cîţu.

„Nu există tensiuni în PNL. BPN (Biroul Politic Naţional – n.r.) va fi convocat după evaluarea candidaturilor. În comisie sunt premierul Cîţu, Raluca Turcan, eu, Violeta Alexandru – şapte în total. Acum analizăm propunerile, facem o analiză amănunţită. Săptămâna aceasta vrem să finalizăm discuţiile. De exemplu, la ANRM (Agenţia Naţională a Resurselor Minerale – n.r.) avem mai multe candidaturi, vrem să alegem cel mai bun candidat”, a afirmat Ludovic Orban, fiind întrebat de ce s-a întârziat cu BPN-ul, cu toate că ar fi vrut să facă o astfel de şedinţă de săptămâna trecută.

Surse politice din PNL au precizat pentru „Adevărul”, sub condiţia anonimatului, că Florin Cîţu i-a transmis lui Orban că nu poate accepta o listă decisă la partid, fără să vadă şi el înainte ce nume sunt propuse şi dacă ar putea să creeze probleme de imagine Guvernului. Sursele citate susţin că a fost primul moment în care premierul Cîţu a pus piciorul în prag pe o temă importantă atât pentru partid, cât şi pentru echipa de guvernare.

De asemenea, Florin Cîţu ar vrea pentru funcţia de secretar general al Guvernului un om de încredere, dar care să nu fie neapărat din partid, lucru cu care Orban nu e de acord. De altfel, echipa Orban l-ar vrea ca şef la Secretariatul General al Guvernului pe Tănase Stamule, unul dintre foştii consilieri ai preşedintelui PNL. „Propunerea de SGG o va face premierul, e mâna sa dreaptă, dar trebuie să fie din PNL. Sunt convins că premierul va veni la BPN cu o propunere foarte bună”, a completat şeful PNL.

Negocierile pe prefecţi, blocate

Împărţirea prefecţilor pe judeţe este blocată în momentul de faţă, iar acestea ar putea să fie finalizate în maximum două săptămâni. Ludovic Orban a recunoscut faptul că în prezent au inclusiv un caz de judeţ unde funcţia de prefect este revendicată de toate cele trei partide din coaliţia de guvernare, adică Bihorul, judeţ unde Consiliul Judeţean şi municipiul sunt conduse de liberali. De altfel, şeful CJ Bihor, Ilie Bolojan, este printre opozanţii din partid ai lui Orban, iar pierderea funcţiei de prefect ar adânci şi mai mult conflictul.

La nivel naţional, PNL va propune 23 de prefecţi şi 47 de subprefecţi, USR-PLUS are dreptul la 14 prefecţi şi 28 de subprefecţi, iar UDMR va numi cinci prefecţi şi zece subprefecţi.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite