Premierul Spaniei, Pedro Sanchez, vine la reuniunea Internaţionalei Socialiste, organizată la București de PSD
0Partidul Social Democrat organizează sâmbătă, la Palatul Parlamentului, reuniunea Internaţionalei Socialiste (IS) - secţiunea Europa, potrivit Agerpres. La eveniment va fi prezent și preşedintele Consiliului de Miniştri din Spania, Pedro Sanchez, preşedintele IS.
„Premierul spaniol Pedro Sanchez, prietenul stângii românești și al României, va fi sâmbătă la București. Iată că după Conferința Liderilor PES, Partidul Social Democrat găzduiește o nouă reuniune importantă a familiei noastre politice – conferința Internaționalei Socialiste, secțiunea Europa. Asta înseamnă că PSD este un partid respectat și credibil la nivel internațional", nota președintele social-democraţilor din România, Marcel Ciolacu, joi, pe Facebook.
Reuniunea de nivel înalt a Internaţionalei Socialiste va începe la ora 10 și se va încheia la prânz.
De la ora 12.30, la sediul Guvernului va avea loc întâlnirea oficială dintre premierul Marcel Ciolacu şi preşedintele Consiliului de Miniştri din Spania, Pedro Sanchez.