Premierul desemnat: Sincer, nici nu mi-aş dori să guvernez alături de Victor Ponta

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ludovic Orban FOTO Mediafax
Ludovic Orban FOTO Mediafax

Ludovic Orban, premierul desemnat pentru a forma un nou Guvern, a declarat că nu se aştepta să ajungă la o înţelegere cu Victor Ponta pentru susţinerea noii echipe guvernamentale şi, mai mult, nici nu şi-ar dori să guverneze alături de acesta.

„Sincer să vă spun, nici nu aveam foarte mari aşteptări. Mi-e greu să înţeleg atitudinea. E o contradicţie în atitudini.  Asta nu înseamnă că şansele de a reuşi învestitura guvernului nu rămân în picioare. Continuăm negocierile cu parlamentari. Purtăm discuţii individuale cu parlamentari din PSD.  Cine nu votează Guvernul PNL, e de fapt, cu PSD şi Dăncilă”, a declarat Ludovic Orban, după negocierile cu Victor Ponta. 

Mai mult, premierul desemnat a precizat că nici nu ar vrea să guverneze alături de Victor Ponta. „Sincer, nici nu mi-aş dori să guvernez alături de Victor Ponta. El e un om de stânga, crede că el trebuie să se poziţioneze astfel, probabil crede că i-ar dăuna dacă ar vota un Guvern PNL”, a completat Ludovic Orban. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite