PNL anunţă că va participa la protestul de duminică seara din Capitală

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ionel Dancă, purtătorul de cuvânt al PNL. FOTO Facebook Ionel Dancă
Ionel Dancă, purtătorul de cuvânt al PNL. FOTO Facebook Ionel Dancă

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Dancă, anunţă că liberalii se alătură protestelor anunţate pentru duminică seara faţă de modificările la legile justiţiei. Un mesaj similar a venit şi din partea lui Ludovic Orban, cel care a subliniat că în următoarea perioadă PNL va organiza manifestaţii pentru „independenţa justiţiei“.

 „Aşa cum am declarat la preluarea funcţiei de purtător de cuvânt al Partidului Naţional Liberal, atacul la Justiţie pentru interese personale şi haosul din economie trebuie să înceteze. PNL şi toate grupurile active din societate, cu toţii suntem de aceeaşi parte a baricadei şi cu toţii credem în adevărul: Corupţia ucide! În această seară, împreună cu prietenii şi colegii din PNL, vom protesta împotriva atacului PSD la independenţa Justiţiei şi împotriva măsurilor fiscale care aruncă economia României în haos“, a afirmat purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Dancă. 

Pe de altă parte, şi liderul formaţiunii, Luvovic Orban, a anunţat că liberalii sunt solidari cu protestatarii şi că partidul organiza manifestaţii în perioada următoare pentru „independenţa Justiţiei“. „Sunt solidar cu protestele de stradă anunţate împotriva modificărilor PSD la legile justiţiei. Am îndemnat membrii şi simpatizanţii PNL să participe la aceste manifestaţii şi la orice acţiune de protest împotriva PSD. Ne vom bate pentru a împiedica adoptarea oricarei modificări care să permită controlul justiţiei de către PSD. Şi noi vom organiza în următoarea perioadă manifestaţii pentru independenţa justiţiei, pentru stoparea involuţiei fiscale iniţiate de PSD, pentru scoaterea învăţamântului din zodia analfabetismului şi subfinanţării, pentru asigurarea dreptului la sănătate al românilor etc.“

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite