Oprea a dat un ordin prin care e obligatoriu ca onorul să se dea tuturor demnitarilor la ceremonii. Băsescu: Să nu fim penibili

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul de Interne, Gabriel Oprea, a emis, pe 30 aprilie, un ordin potrivit căruia onorul militar, acordat până acum doar preşedinteului, se va da fiecărui demnitar public prezent la o ceremonie, preşedintele Traian Băsescu comentând, joi: "Totul este să încercăm să nu fim penibili".

"Gândul" scrie că vicepremierul Gabriel Oprea, ministru al Afacerilor Interne, a emis, pe 30 aprilie, un ordin prin care stabileşte regulamentul onorurilor şi ceremoniilor militare executate de Ministerul Afacerilor Interne.

"Spre deosebire de regulamentul Armatei, singurul în vigoare până acum, unde onorul se dă celei mai înalte funcţii în stat prezente la o ceremonie, cel emis de Oprea la Interne prevede că onorul se dă pentru fiecare demnitar public prezent la o ceremonie - fie el preşedinte, premier, ministru de Interne sau secretar de stat. Decizia vine în urma scandalului din aprilie, de la bilanţul anual al MAI, când fanfara Internelor a prezentat onorul şi preşedintelui Traian Băsescu, şi premierului Victor Ponta, contrar regulamentului în vigoare, care prevedea că doar Băsescu, cu cea mai înaltă funcţie prezentă, ar fi trebuit să fie primit cu onor militar", precizează "Gândul".

Joi seară, la Cotroceni, preşedintele Traian Băsescu a declarat, răsşpunzând unei întrebări pe această temă că "totul este să încercăm să nu fim penibili" şi că mai bine se defiinţează onorul. Băsescu a spus că protocolul este pentru instituţii militare, militarizate şi are rostul lui, pentru că pleacă din Constituţie, care spune că preşedintele este comandatul Armatei.

Şeful statului a comentat faptul că ministrul de Interne se prevalează de faptul că poliţiştii sunt civili, şi a arătat că Jandarmeria este militară, aceasta fiind cea care dă onorul. "Ministerul de Interne poate să facă ce vrea. Vin cinci miniştri, premier, preşedinte, preşedinţii de Camere, vă daţi seama de câte ori cântă oamenii aceia. Totul este să încercăm să nu fim penibili (..) Poate la Ministerul de Interne cel mai bine ar fi să desfiinţeze acest moment, pentru că îl împinge în ridicol", a spus Traian Băsescu.

El a menţionat că "aplecarea drapelului, salutul drapelului, intonarea imnului de stat, sunt lucruri sfinte, pe care niciun stat nu le-a banalizat, nu le-a dus în derizoriu". "Ce pot să fac, decât să privesc şi poate să zâmbesc?", a mai spus şeful statului.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite