Noi săgeţi la adresa Guvernului Grindeanu: Dragnea, despre absenţa lui Viorel Ştefan la dezbaterile din Cameră pe Legea salarizării: O ofensă!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, le-a declarat, miercuri, jurnaliştilor că absenţa ministrului de Finanţe, Viorel Ştefan, de la dezbaterea Legii salarizării în Camera Deputaţilor reprezintă „o ofensă”. Liderul social-democraţilor a făcut această declaraţie după ce în plen şi-a cerut scuze pentru absenţa lui Viorel Ştefan.

„Nu e în regulă, este o ofensă“, a spus Liviu Dragnea despre absenţa lui Viorel Ştefan, potrivit agenţiei News.ro De altfel, liderul PSD a declarat că ar fi trebuit să fie prezent întregul Cabinet. „M-aş fi bucurat ca azi să fie prezent tot Guvernul. Probabil că au fost evenimente mai importante pe agendă”, a afirmat Dragnea.

Anterior, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, şi-a cerut scuze, în plenul Camerei Deputaţilor, pentru faptul că ministrul de Finanţe, Viorel Ştefan, nu a venit la dezbateri să susţină proiectul de Lege a salarizării, Dragnea adăugând că ar fi fost de dorit şi prezenţa premierului Grindeanu.

„Este o problemă faptul că astăzi ministrul de Finanţe n-a venit în Parlament să susţină această lege, cu toate că avea timp. Am puterea politică să-mi asum acest lucru şi să-mi cer scuze, ca preşedinte al PSD, că un membru al Guvernului care trebuia să vină astăzi nu a venit. Este o problemă pe care noi o vom regla în interior, în condiţiile în care şi liderul de grup şi-a asumat faptul că va veni aici ministrul de Finanţe să susţină legea. Era bine să vină şi premierul. Este poate cea mai importantă lege din acest an”, a declarat Liviu Dragnea, după votul dat asupra Legii salarizării.

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, în calitate de for decizional, proiectul de Lege a salarizării, cu 188 de voturi ”pentru”, 28 de voturi ”împotrivă” şi 47 de abţineri.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite