Mişa: Poporul român este inteligent. Românii ar trebui să se gândească pentru cine ies în stradă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poporul român este inteligent, iar românii care protestează în aceste zile împotria aplicării măsurilor de modificare a Codului fiscal ar trebui să se gândească pentru cine ies în stradă, în condiţiile în care unele companii au interesul ca anumite măsuri, în special cele care vizează reducerea evaziunii fiscale, să nu fie aplicate, a declarat miercuri ministrul Finanţelor, Ionuţ Mişa.

Guvernul a adoptat miercuri OUG privind Codul Fiscal, într-o şedinţă care s-a desfăşurat în timp ce, în Piaţa Victoriei, câteva sute de persoane protestau faţă de măsurile care vor fi introduse astfel, în principal faţă de transferul plăţii contribuţiilor de la angajator la angajat. Premierul Mihai Tudose a spus, la începutul şedinţei din Guvern, că este ”o inflamare excesivă” a opiniei publice, el susţinând că măsurile privind externalizarea profitului ”au inflamat nişte multinaţionale”.

Printre măsurile adoptate astăzi se numără şi adoptarea unei directive europene care vizează combaterea externalizării profiturilor companiilor multinaţionale, iar Mişa a atras atenţia că anumite firme nu au interesul ca aceste măsuri să fie aplicate.

”Poporul român este un popor inteligent (...) aş vrea să îi rog pe români să se gândească pentru cine ies în stradă. (...) Implementarea acestei directive europene le va împiedica pe anumite companii să mai transfere bani în străinătate, să acorde împrumuturi cu dobânzi exagerate, să evite plata unor impozite (...). Sunt convins că nu sunt încântate de măsurile luate astăzi”, a afirmat Mişa, la Antena 3.

La conferinţă de presă care a avut loc miercuri la Ministerul Finanţelor, ministrul a ţinut să transmită un mesaj companiilor multinaţionale care activează în România, avertizând că acestea vor trebui să-şi plătească taxele la fel ca în alte ţări.

”Le spun companiilor multinaţionale, care încearcă să evite plata impozitelor şi taxelor, că vor trebui să respecte Romania şi să plăteasca aceste impozite şi taxe la fel ca în celelalte ţări”, a afirmat Mişa.

Măsurile de modificare a Codului fiscal, adoptate miercuri în şedinţa de Guvern, sunt contestate atât de sindicate, cât şi de patronate.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite