Ludovic Orban cere finalizarea dosarului 10 august. „Riscă să aibă soarta dosarului Mineriadei şi a Revoluţiei”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

Liderul PNL, Ludovic Orban, a afirmat marţi sară că dosarul legat de protestele din 10 august trebuie finalizat şi trimis în judecată, astfel încât românii să afle vinovaţii şi ca aceştia să fie trimişi în judecată.

Preşedintele liberal atrage atenţia că dosarul riscă să aibă aceeaşi soartă cu cea a dosarului Mineriadei şi am Revoluţiei.

„La aproape 1 an de la mitingul Diasporei din 10 august, românii nu au aflat cine sunt cei responsabili pentru reprimarea protestului paşnic şi gazarea unor cetăţeni nevinovaţi. Declinarea dosarului 10 august de către Parchetul General şi transmiterea sa către DIICOT riscă să ne aducă în situaţia în care acest dosar va avea soarta dosarului Mineriadei şi al Revoluţiei. Este îngrijorător faptul că, până în acest moment, nu a fost finalizat rechizitoriul şi nu există nici un responsabil politic pentru gazarea a sute de români care au manifestat paşnic. Mai mult, coordonatori ai jandarmilor direct implicaţi în protestul de pe 10 august fie au fost menţinuţi în aceleaşi poziţii de răspundere, fie au fost promovaţi”, a declarat Ludovic Orban, potrivit unui comunicat de presă citat de Mediafax.

Orban a mai spus că se încearcă o muşamalizare a evenimentelor din 10 august şi că unii lideri precum Liviu Dragnea, Carmen Dan sau Viorica Dăncilă s-au „încurcat în declaraţii” şi că au făcut „tot ce le-a stat în puţinţă” pentru a împiedica aflarea adevărului.

„Întregul parcurs al dosarului 10 august indică faptul că avem de-a face cu o muşamalizare a faptelor şi că aflarea adevărului este tergiversată. Dosarul privind protestul Diasporei trebuie finalizat şi trimis în judecată pentru că românii trebuie să afle adevărul şi vinovaţii trebuie trimişi în faţa instanţelor de judecată”, a adăugat Orban.

Acesta din urmă mai susţine că „în mod cert” pe 10 august a existat un ordin politic care a dus ca protestatarii din Piaţa Victoriei să fie trataţi cu violenţă de către jandarmi.

„Pentru PNL, dreptul de liberă exprimare este sfânt, iar reprimarea cu brutalitate a unei manifestaţii paşnice şi încălcarea gravă a legii de către forţele de ordine nu trebuie să scape nepedepsite. În mod cert, la 10 august a existat un ordin politic executat orbeşte de conducătorii Jandarmeriei şi care a făcut ca sute de cetăţeni nevinovaţi să fie supuşi unui tratament agresiv din partea forţelor de ordine, bătuţi, gazaţi fără niciun motiv, cu excepţia fricii de cetăţeni a lui Liviu Dragnea şi a ministrului de Interne încă în funcţie, Carmen Dan”, a conchis Orban.

Reacţia preşedintelui liberal vine după ce procurorii Secţiei parchetelor militare au declinat dosarul privind violenţele jandarmilor la protestul din 10 august 2018 către DIICOT, precizând că în cauză sunt dispoziţii care incriminează tentativa la infracţiunea de acţiuni împotriva ordinii constituţionale, anunţă oficial Parchetul General.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite