Liberalii se întâlnesc în prima şedinţă a Comisiei politice după adoptarea criteriilor de integritate la Consiliul Naţional
0
Alina Gorghiu şi Vasile Blaga, copreşedinţii PNL. FOTO Cosmin Iftode
Liderii liberalii se întâlnesc marţi, de la ora 11, într-o şedinţă a Comisiei politice, prima de acest fel după Consiliul Naţional care a avut loc pe 11 decembrie, eveniment în cadrul căruia PNL a adoptat un cod de integritate pentru candidaţii săi la alegerile din 2016.
Reprezentanţi PNL vor vor vorbi cel mai probabil despre situaţia nominalizării de candidaţi pentru alegerile locale din 2016, liberalii fiind în întârziere cu definitivarea acestei liste. Alte subiecte abordate ar fi, potrivit unor surse liberale, poziţionarea politică faţă de buget, pe care deja au anunţat că îl susţin prin vocea liderului deputaţilor liberali, Eugen Nicolăscu, dar şi chestiunei organizatorice în ceea ce priveşte anumite structuri.