Klaus Iohannis, măsură dublă privind autorităţile locale. Preşedintele ia apărarea PNL Sibiu, dar blamează „baronii roşii” pentru Piatra Neamţ

0
0

Preşedintele Klaus Iohannis a acuzat marţi seară PSD pentru tragedia de la Piatra Neamţ, catalogându-l a fi drept „vinovatul moral”. Pe de altă parte, în ce priveşte situaţia de la Sibiu, judeţ campion pe ţară la rata de infectări, şeful Statului a luat apărarea liberalilor, care se află la conducerea Consiliului Local.

„Mereu aceiaşi politicieni cu apucături învechite care au lăsat România colaps iar acum strică fără ruşine de pe margine. Nu voi comenta ancheta de la Piatra Neamţ. Dar să nu ne limităm la a identifica doar pe cei care au greşit tehnic, punctual, pentru că probleme e mai gravă de atât. Există şi un vinovat moral. Cel care a blocat Guvernul lună de lună în Parlament şi le-a cerut oamenilor să nu respecte normele de siguranţă în plină pandemie”, a declarat marţi seară Klaus Iohannis într-o conferinţă de presă.

Şeful Statului a precizat apoi că autorităţile locale de la PSD ar fi aplicat „după ureche” măsurile impuse de Guvern, şi a explicat că startul reformelor în România va fi dat de alegerile parlamentare.

De cealaltă parte însă, întrebat cine ar fi vinovatul moral la Sibiu, judeţ campion la rata de infectare cu noul coronavirus, al cărui Consiliu Judeţean este condus de PNL, Klaus Iohannis a luat apărarea liberalilor. 

„Cred că acolo lucrurile s-au mişcat prea încet. Din păcate a fost nevoie de un impuls venit de la centru pentru a accelera un pic decizia de carantinare, situaţie care e extrem de neplăcută pentru orice sibian. Eu sper că sibienii vor respecta aceste norme iar după perioada de carantină să revină într-o situaţie de pandemie, dar fără a performa fără recorduri negative. Persoane cu putere de decizie au fost fie eliberate din funcţie fie au renunţat la funcţie şi cu siguranţă se vor găsi alţii care să facă o treabă bună”, a explicat Klaus Iohannis.

Politică


Ultimele știri
Cele mai citite