Video Ilie Bolojan, precizări după Consiliul European. Ce se întâmplă cu programul Visa Waiver
0Departamentul pentru Securitate Internă a SUA a transmis că reanalizează recenta desemnare a României în Programul Visa Waiver, după ce președintele interimar Ilie Bolojan a declarat că a fost informat despre această situație.

UPDATE
Administrația de la Washington discută posibilitatea de a amâna programul Visa Waiver pentru două luni în cazul României. Informația a fost confirmată, într-un răspuns oficial pentru HotNews, de Departamentul pentru Securitate Internă al SUA.
Reprezentanți ai MAE și ai Ambasadei România în SUA informează că nu există în momentul de față comunicări oficiale privind modificarea datei.
„Vă putem spune că, în concordanță cu concentrarea administrației Trump pe securitatea țării, Departamentul pentru Securitate Internă reanalizează recenta desemnare a României în Programul Visa Waiver. În acest moment, nu există actualizări privind implementarea ESTA”, a transmis, pentru HotNews, Departamentul pentru Securitate Internă al SUA.
Știre inițială
Președintele interimar, Ilie Bolojan, a făcut declarații, joi seară, după ședința Consiliului European de la Bruxelles.
"Uniunea Europeană, pentru a fi mai puternică, trebuie să fie mai competitivă economic, să poată susține prosperitatea, locurile de muncă de calitate pentru cetățenii ei. Sunt câteva direcții care vor fi urmărite în perioada următoare. O direcție importantă este partea de simplificare și reducere a birocrației", a declarat Ilie Bolojan.
Acesta a transmis că, în perioada următoare, la nivel european și național se va lucra pe partea de dereglementare pentru reducerea costurilor administrative, pentru ca firmele să plătească mai puțin pentru a se conforma.
"La nivel european și național se va lucra pe partea de dereglementare, de simplificare, pentru reducerea costurilor administrative, astfel încât firmele să cheltuiască mai puțin pentru conformare. Se vor simplifica achizițiile, în special cele legate de apărare. În perioada următoare, și noi, la nivel național, trebuie să insistăm pe simplificare, reducerea birocrației și dereglementare. Se vor crea condiții pentru creștere economică, susținerea antreprenoriatului și o legătură mai bună între stat și cetățeni", a precizat Ilie Bolojan.
Un aspect esențial în perioada următoare vizează asigurarea energiei la prețuri accesibile, pentru a proteja atât cetățenii, cât și competitivitatea economică a UE, a mai susținut președintele interimar.
"O altă direcție importantă este legată de energie la prețuri accesibile. Unul din efectele pe care le-am avut după războiul din Ucraina a fost creșterea prețului la energie în țările UE. Și o direcție importantă este aceea de a urmări energie la prețuri mai bune, pentru a fi protejate familiile și companiile europene, astfel încât să rămână competitive pe piața globală. Se are în vedere aici interconectarea piețelor de energie și autorizarea proiectelor de energie în termene cât mai scurte", a declarat acesta.
Programul Visa Waiver
În ceea ce privește programul Visa Waiver, președintele interimar a susținut că, până la finalul lunii martie, autorităţile vor anunţa data de la care se va renunţa la vize pentru românii care călătoresc în America.
”Când am ieşit de la Consiliu, m-au informat colegii despre această chestiune. În afară de precizările făcute de Ministerul de Externe nu am alte chestiuni de comentat”, a declarat, joi seară, preşedintele interimar Ilie Bolojan, întrebat ce informaţii are cu privire la amânarea intrării României în Programul Viza Waiver.
Bolojan a precizat că se vor oferi informaţii concrete până la finalul lunii martie.
”Cred că în perioada următoare, până la finalul acestei luni, când există acest termen, vom avea o comunicare comună a celor implicaţi, în aşa fel încât să se arate data de la care se va intra, practic, în vigoare”, a mai declarat preşedintele interimar.
Administraţia Trump discută o posibilă amânare a programului Visa Waiver în cazul României, în contextul în care noul preşedinte american se concentrează pe combaterea migraţiei şi întărirea graniţelor SUA. Ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru, a transmis, însă, joi, că nu există nicio comunicare oficială privind modificarea datei iniţiale de intrare efectivă în Programul Visa Waiver. Vizele turistice pentru America ar trebui eliminate ”în jurul datei de 31 martie”.
Parteneriatul cu SUA
Legat de parteneriatul euro-atlantic, Ilie Bolojan a spus că toate aranjamentele militare pe care România le-a făcut cu Statele Unite ale Americii trebuie să fie respectate.
El a evidenţiat că, în contextul actual, Alianţa Nord-Atlantică rămâne în continuare fundamentul apărării colective, SUA făcând parte din această alianţă politico-militară.
Ședință CSAT la sfârșitul lui martie
Președintele intermar a anunțat, de asmenea, că pe 28 sau 31 martie, va avea loc o reuniune a Consiliului Suprem de Apărare a Țării.
"Sau pe 28 sau pe 31 (martie - n.r.). Vă spun că am semnat documentele exact înainte de plecare, dar este stabilită data. O să rog colegii care gestionează acest capitol să vă comunice mâine exact data şi ordinea de zi", a precizat Bolojan, într-o conferinţă de presă, după ce a participat la reuniunea Consiliului European.Pe 14 martie, Ilie Bolojan a anunţat că o şedinţă a CSAT va fi convocată probabil în ultima săptămână din luna martie."Din discuţia pe care am avut-o cu colegii care gestionează această problemă, CSAT va fi foarte probabil convocat în ultima săptămână din luna martie şi cu câteva zile înainte de şedinţă veţi avea ordinea de zi şi veţi putea vedea dacă pe ordinea de zi sunt şi acest tip de subiecte. În principal - sunt chestiuni care ţin de partea militară şi pe partea de apărare", a spus preşedintele interimar, întrebat dacă a mai primit informaţii din partea instituţiilor din domeniul securităţii naţionale cu privire la ceea ce s-a întâmplat înainte de anularea alegerilor şi când va convoca şedinţa CSAT.
Cheltuielile prezidențiale
De asemenea, Ilie Bolojan a anunțat că Administraţia Prezidenţială va publica lunar cheltuielile.
"Cred că Administraţia Prezidenţială poate să facă publice cheltuielile pe care le are. Asta vom face în perioada următoare", a precizat Ilie Bolojan.