Gigel Ştirbu, după cazul Şoşoacă: Mă gândesc să votez o iniţiativă care prevede că nu poate fi validat un ales până nu are un aviz de la un medic psihiatru

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gigel Ştirbu, deputat PNL. FOTO Facebook Gigel Ştirbu
Gigel Ştirbu, deputat PNL. FOTO Facebook Gigel Ştirbu

Deputatul PNL, Gigel Ştirbu, a declarat că poate ar fi util ca Parlamentul să voteze o iniţiativă legislativă prin care un ales al legislativului să nu poată fi validatfără un aviz de la un medic psihiatru.

 „Ştiu că domnul premier Ciucă a solicitat un punct de vedere din partea MAI, asta înseamnă că ministrul Bode va solicita o anchetă cu privire la comportamentul acestor poliţişti”, a spus Gigel Ştirbu la Profit TV.

Deputatul PNL a mai spus că senatoarea Diana Şoşoacă a făcut intenţionat acest scandal. „Eu cred că a provocat acest scandal, pentru că se hrăneşte din astfel de episoade. Am avut o discuţie cu mai mulţi colegi ai mei, mă gândesc foarte serios să votez o iniţiativă legislativă care se află în Camera Deputaţilor, care prevede că nu poate fi validat un parlamentar până nu are un aviz de la un medic psihiatru. Ştiu că ar fi o chestiune subiectivă, dar nu e prima dată când se comportă de asemenea manieră”, a mai spus Gigel Ştirbu.

Jurnalista italiană Lucia Goracci a formulat o plângere la Secţia 4 de Poliţie din Bucureşti împotriva senatoarei Diana Şoşoacă, susţinând că a fost sechestrată şi că soţul ei, Dumitru-Silvestru Şoşoacă, a muşcat-o de mână.

Soţul Dianei Şoşoacă a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile în urma incidentului. Italia a cerut ambasadorului României la Roma informaţii referitoare la măsurile adoptate, în urma incidentului, iar diplomatul român a transmis că „a fost demarată o anchetă de către organele de cercetare penală române, urmând ca aceasta să stabilească detaliile incidentului şi să determine, dacă este cazul, adoptarea de măsuri, conform legii”.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite