Fumatul interzis minorilor în spații publice. Proiectul, adoptat de Senat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Inițiativa legislativă a fost adoptată tacit de Senat, luni, iar aceasta prevede că minorii nu mai pot fuma în parcuri, pe drumurile publice sau alte zone publice, fiind pasibili de amenzi până la 500 de lei.

fumat copil jpg

Propunerea legislativă modifică Legea 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun. Nota de adoptare tacită a propunerii legislative, pentru care termenul de dezbatere şi vot s-a împlinit pe 21 decembrie, a fost citită în plen de preşedintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu, care a condus şedinţa de luni a plenului.

Propunea legislativă prevede că „interzicerea consumului de tutun persoanelor care nu au împlinit vârsta de 18 ani în următoarele locuri publice: drumuri publice, parcuri, stadioane şi terenuri sportive, instituţii culturale, săli de spectacole, instituţii sau unităţii economice, mijloace de transport, autogări, gări şi aeroporturi de stat şi private şi în unităţile de învăţământ public sau privat, precum şi pe o rază de 200 m în jurul acestora”.

„Legislaţia din România nu conţine prevederi prin care să fie sancţionat consumul produselor din tutun de către minori şi drept urmare eforturi autorităţilor cadrelor didactice şi persoanelor implicate în prevenirea şi combaterea consumului produselor din tutun fumatului de către această categorie sunt lipsite de rezultate”, se arată în expunerea de motive a proiectului de act normativ iniţiat de un grup de parlamentari PSD.

În cazul în care un minor nu s-ar supune prevederilor legale, acesta ar putea primi o amendă între 100 de lei și 500 de lei.

Cuvântul decisiv îl va avea Camera Deputaților, unde ar trebui să existe și dezbateri pe seama prevederilor. În perioada de la Senat, niciuna dintre comisiile avizatoare nu a apucat să dezbată și să dea aviz. Prin urmare, nici vorbă de raport de la comisia de specialitate. Practic, proiectul de lege a trecut cu zero dezbatere într-un for al legislativului. Puterea e acum responsabilă de dictarea ritmului în ceea ce privește proiectul de lege.

Măsuri drastice în alte state

 Noua Zeelandă va implementa progresiv o interdicţie aproape totală în ceea ce priveşte fumatul începând din 2023 prin împiedicarea, pe termen nelimitat, a oricărei persoane născute după anul 2008 să cumpere ţigarete, precum şi prin reducerea cantităţii de nicotină din produsele disponibile la vânzare, informează AFP.

Potrivit textului adoptat de Parlamentul neozeelandez cu scopul de a reduce numărul persoanelor care consumă produse pe bază de tutun, vârsta legală de la care o persoană are voie să fumeze va fi ridicată în fiecare an, potrivit Agerpres. 

Aceste dispoziţii reprezintă etape „spre un viitor fără fumat, a declarat ministrul neozeelandez Ayesha Verrall, aflată la originea iniţiativei legislative.

„Mii de persoane vor trăi mai mult şi vor avea o sănătate mai bună, iar sistemul de sănătate va beneficia de un surplus de 5 miliarde de dolari neozeelandezi (3 miliarde de euro) întrucât nu va mai fi nevoit să trateze bolile provocate de fumat, precum numeroase tipuri de cancer, crize cardiace, accidente vasculare cerebrale şi amputaţii”, a declarat ea.

Rata adulţilor fumători este deja relativ mică în Noua Zeelandă, unde a scăzut până la 8%.  În schimb, nicio interdicţie nu vizează ţigaretele electronice în noul text de lege.    

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite