FOTO Cuplul prezidenţial, la cules de legume. Traian Băsescu se laudă cu producţia din grădina sa
0Preşedintele Traian Băsescu a postat marţi, pe pagina sa de pe Facebook, mai multe fotografii, din luna august, în care se află cu soţia sa în gradina de legume. Şeful statului a anunţat, cu o zi înainte, la o întâlnire a horticultorilor, că are o astfel de recoltă în curtea casei în care locuieşte.
„Pentru ca astăzi m-am lăudat cu mica mea grădiniţă de legume, vă arăt şi câteva imagini de la sfârşitul lunii august (am folosit numai răsaduri din comerţ)“, a fost descrierea albumului intitulat „Grădiniţa de acasă“.
Imaginile postate pe pagina de Facebook „Alături de Preşedintele Nostru” îl arată pe Traian Băsescu, alături de soşia sa, Maria Băsescu, în grădina de legume, în timp ce culeg roşii, ardei, castraveţi şi vinete. Prima fotografie a albumului prezintă coşul plin cu legume culese în acea zi de vară.
Postarea a strâns deja mai mult de 56.000 de like-uri şi peste 220 de comentarii. Unii dintre internauţi îl felicită pe preşedinte pentru simplitatea de care dă dovadă, alţii se oferă să vină să-l ajute.
Simpatizanţii înfocaţi ai preşedintelui nu au ratat ocazia de a-l ironiza pe premierul Ponta. „Pai dle Presedinte, daca va mai faliti mult cu gradinita de acasa, guvernul Ponta va va taia si mai mult din fonduri... Deci opriti-va aici, aracii cu fasole sa nu-i postati, ca sa nu regretati mai tarziu...“, „Ponta a facut ceva , sau e , incepator ?“ şi „Hai ca daca le vede Ponta sau cei de la Antena 3 or sa comenteze ca de-aia nu merge comertul cu legume ca-i invata Presedintele pe oameni sa nu cumpere legume din comert.Bravo sefu'!“, sunt doar câteva din mesajele cu aluzie la Ponta.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat marţi că îşi revendică dreptul de a fi un mic horticultor, menţionând că are câteva straturi cu legume acolo unde locuieşte.
„V-aş spune ceva ce poate va fi luat ca fiind o mică aroganţă. Îmi revendic dreptul de a fi un mic horticultor. Sunt trei ani de când nu am mai cumpărat roşii, castraveţi, ardei, ardei iute, dovlecei, pentru că, acolo unde locuiesc, am pus câteva straturi mici, cu legumele astea şi e o plăcere extraordinară ca dimineaţa, înainte de micul dejun, să te duci să îţi iei roşiile, ardeii, să îţi faci salata de roşii. Vreau să înţelegeţi că sunt un om care apreciază mult munca dumneavoastră şi am încercat să vă imit", a spus Băsescu, prezent la Centenarul Societăţii Române a Horticultorilor, organizat la Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gh. Ionescu-Şişeşti“, a afirmat Băsescu.
Pe aceeaşi temă:
Băsescu: Politicul trebuie să-şi asume o politică fermă pentru agricultură
Traian Băsescu, despre rectificarea bugetară: Nu ne afectează, am renunţat la deplasarea în SUA