Fost lider al PSD: Partidul se îndreaptă cu paşi rapizi spre o disoluţie totală. Dragnea promovează impostura şi manipularea
0Ioan Rus, fost ministru de Interne şi al Transporturilor în mai multe guvernări PSD, susţine cp partidul se îndreaptă spre „disoluţia totală” a PSD, în condiţiile în care se prăbuşeşte în intenţiile de vot, iar tot mai mulţi social-democraţi se pregătesc să se alăture proiectului lansat de ex-premierul Victor Ponta.
„Vă anunţ că vor mai pleca multe nume din PSD, avem destule semne în acest sens. Cu toţii au realizat că prăbuşirea PSD în sondaje nu mai poate fi oprită şi că partidul se îndreaptă cu paşi rapizi spre o disoluţie totală. Cu Dragnea la conducere, orice reformă internă este imposibilă“, a declarat Ioan Rus pentru Podul.ro
De asemenea, Rus, în prezent înscris în Partidul Pro România, taxează PSD pentru promovarea unor miniştri cu grave carenţe profesionale.
„Ceea ce fac Liviu Dragnea şi PSD este fără precedent în ţara noastră. Niciodată în istoria României nu a existat un partid care să promoveze în halul acesta mediocritatea, manipularea, impostura şi eşecul profesional, aşa cum face PSD de doi ani de zile. Avem de-a face, din păcate, cu o expansiune a mediocrităţii în funcţii de conducere: la partid, la Guvern, la Parlament şi în toate instituţiile pe care partidul ajunge să le ţină sub talpă. Această expansiune a mediocrităţii se poartă împotriva românilor, împotriva bunului simţ şi în detrimentul oricăror valori naţionale şi europene“, a mai afirmat fostul social-democrat.