Europarlamentar: Campania pentru AUR și Călin Georgescu, manipulată cu peste 22.000 conturi de Tiktok operate din Turcia

0
Publicat:

Europarlamentarii din Comisia pentru Apărarea Democrației au discutat luni raportul francez privind manipularea alegerilor din România. Potrivit lui Cristian Terheș, membru al comisiei, investigația a identificat peste 22.000 de conturi operate din Turcia, care au folosit boți pentru a influența algoritmul TikTok în favoarea AUR și a lui Călin Georgescu. Astfel, conținutul acestora a fost promovat masiv pe platformă, fără ca TikTok să poată identifica sursa finanțării acestor activități. 

TikTok spune că a identificat mii de conturi pentru promovarea AUR și Georgescu. FOTO: Pixabay
TikTok spune că a identificat mii de conturi pentru promovarea AUR și Georgescu. FOTO: Pixabay

„Dacă România are 9 milioane de useri azi pe TikTok din 19 milioane și ai cel puțin 300.000 de conturi pe care TikTok spunea zilele trecute într-un comunicat de presă că au fost eliminate ca urmare a faptului că au fost folosite în mod special pentru inducerea în eroare a utilizatorilor. Ca urmare stai și te intrebi am avut sau nu am avut cu adevărat alegeri libere și corecte?”, a spus Cristi Terheș, pe baza raportului, potrivit Antena3.ro.

La comisie s-au discutat concluziile TikTok după alegerile din România.

„TikTok spune că a identificat 4453 de conturi operate din Turcia pentru AUR și pentru Călin Georgescu în 17 decembrie. TikTok face update pe 7 ian și spune că în urma anchetei de la cele 4453 s-au găsit 22.764 de conturi operate din Turcia, conturi cu două sau trei clipuri. Țineți minte boții ăia de aveai zeci de mii de comentarii pe secundă, al căror rol era să împingă postările? Aceste conturi au fost operate din Turcia, un stat în afara UE, un stat care ne e prieten, întrebarea e cine a plătit? O terță parte a plătit a spus TikTok, dar nu a putut identifica cine a plătit concret, aici e atributul statului român”, a precizat Terheș.

De asemenea, Terheș a menționat că micro-influencerii care au promovat campania lui Călin Georgescu au fost plătiți, iar mulți dintre ei nici măcar nu știau pe cine susțin. În total, 130 de micro-influenceri au fost implicați în campania acestuia. 

„E o problemă că un microinfluencer face campanie electorală? Nu. E liber să facă. E o problemă că e plătit cu bani și face campanie pe perioada campanie fără să spună, da? Au fost manipulați algoritmii în masă într-un mod care a dezinformat”, a mai spus Cristi Terhes.

În cadrul comisiei, s-au analizat concluziile raportului TikTok privind alegerile din România. Europarlamentarul a subliniat că, deși țara noastră are o legislație strictă în privința finanțării electorale, Călin Georgescu a declarat oficial că nu a beneficiat de nicio finanțare, ceea ce, alături de manipularea prin TikTok, a dus la anularea alegerilor.

Terheș a precizat că membrii comisiei nu intenționează să interzică TikTok sau alte rețele sociale, ci caută soluții pentru a preveni repetarea unei astfel de situații, mai ales în contextul viitoarelor alegeri din alte state europene, precum Germania. „Sunt împotriva închiderii TikTok și a cenzurii, dar e important în campanie electorală ca toți candidații să aibă șanse egale”, a afirmat el.

Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite