Euractiv: Un diplomat UE susţine că CE regretă declaraţia lui Băsescu despre unirea cu R.Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comisia Europeană (CE) a deplâns declaraţiile preşedintelui român Traian Băsescu, vineri, la Vilnius, cu privire la unirea României cu Republica Moldova, a declarat un diplomat UE pentru Euractiv.com.

Potrivit site-ului, între timp, Comisia pare să fi transmis mesajul că declaraţiile cu privire la "România mare" ale preşedintelui român erau ultimul lucru de care era nevoie pentru avansarea iniţiativei Parteneriatului Estic, deja afectată de modificarea poziţiei Ucrainei în cursul summitului de la Vilnius.

Euractiv precizează că l-a invitat pe Băsescu, la Vilnius, să comenteze cu privire la unificarea României cu Republica Moldova, dar că preşedintele român s-a mulţumit să răspundă doar râzând.

Site-ul l-a întrebat, de asemenea, pe Vlad Filat, fostul premier al Republicii Moldova, prezent la summit, dacă declaraţia preşedintelui român ajută fosta republică sovietică, iar acesta a răspuns că "declaraţia ajută Rusia". El a apreciat că singurii care pot profita de o asemenea declaraţie sunt comuniştii proruşi, care vor doar să destabilizeze ţara.

Întrebat dacă a discutat cu Băsescu pe această temă la summitul de la Vilnius, Filat a răspuns că nu, iar atunci când a fost întrebat dacă preşedintele s-a consultat cu cineva din Republica Moldova înainte să facă declaraţia, fostul premier a răspuns că "în orice caz nu s-a consultat cu noi".

Euractiv l-a întrebat pe Filat inclusiv dacă Băsescu ar putea candida pentru funcţia de preşedinte, o idee care circulă în presa românească, precizează site-ul, la care acesta a răspuns "să nu mergem chiar atât de departe".

Preşedintele român Traian Băsescu a declarat la Vilnius că unirea cu Republica Moldova constituie una dintre priorităţile politicii externe a Bucureştiului.

De asemenea, Băsescu a declarat, miercuri seara, la TVR, că următorul proiect de ţară pentru România este întregirea ţării, menţionând că este convins că dacă în Republica Moldova va exista un curent unionist, atunci România va fi pregătită.

"Un popor, când are ocazia să fie împrenă, nu va renunţa. Nu mizez pe oameni politici, toată acţiunea mea legată de Republica Moldova a fost legată de ideea că poate ne vom uni, ştiu că nu e momentul acum, dar (...) acest lucru se va întâmpla, pentru că sângele apă nu se face", a spus preşedintele.

Întrebat dacă s-a consultat cu diplomaţia românească, Traian Băsescu a răspus că "cel care trebuie să dea tonul în politica externă sunt eu. Credeţi că domnul Corlăţean nu doreşte unirea cu Republica Moldova?".

Materiale pe aceeaşi temă:

Băsescu, despre summitul de la Vilnius: Marele risc pentru Republica Moldova ar fi un tratament cu aroganţă din partea UE  Preşedintele Traian Băsescu a declarat luni, într-o emisiune la RRA, că Republica Moldova îşi asumă riscul de a fi tratată cu aroganţă de Uniunea Europeană, care nu ţine cont de realităţile electorale ale ţării de peste Prut.

Traian Băsescu, înainte de plecarea la Vilnius: Este un summit esenţial. România susţine ridicarea oricărei restricţii faţă de Ucraina  Preşedintele Traian Băsescu a declarat joi, înainte de a pleca la Vilnius, că România va susţine Ucraina pentru parafarea acordului cu UE şi a subliniat că, în funcţie de decizia liderilor de la Kiev, summitul Parteneriatului Estic poate fi considerat un succes sau un eşec.

Traian Băsescu, de Ziua Naţională a României: „Unirea cu Republica Moldova nu este un ideal de realizat pe termen scurt, dar trebuie asumat“  Preşedintele Traian Băsescu a vorbit din nou despre Unirea cu Republica Moldova într-un discurs susţinut cu ocazia recepţiei de Ziua Naţională, organizată la Palatul Cotroceni.

Traian Băsescu: „Uniunea Europeană a trecut Prutul. Vin la Chişinău să-i felicit pe moldoveni la ei acasă“  Preşedintele României Traian Băsescu a precizat, la un briefing susţinut la Vilnius, că va face o escală la Chişinău în drum spre Bucureşti pentru o discuţie cu omologul său moldovean, Nicolae Timofti.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite