Denunţ la DNA privind modul în care candidaţii la Primăria Capitalei au strâns semnături. Predoiu, Firea şi Turcescu - candidaţii vizaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mihai Poliţeanu, unul dintre liderii Iniţiativa România
Mihai Poliţeanu, unul dintre liderii Iniţiativa România

„Iniţiativa România“, mişcare civică născută din revolta tragediei de al Colectiv, a depus luni la DNA un denunţ penal în care cere să se analizeze modul în care s-au strâns semnăturile pentru o serie de candidati la primăriile Bucureştiului, printre care Cătălin Predoiu, Cristian Popescu Piedone, Gabriela Firea şi Robert Turcescu. „Iniţiativa România“ susţine că era imposibil ca partidele să strângă mii de semnături pe oră.

„Conform investigaţiilor, informaţiilor şi declaraţiilor publice, termenelor foarte scurte de strângere a semnăturilor de susţinere a candidaţilor (de 2-3 zile, în unele cazuri) există suspiciuni rezonabile că parte dintre acestea au fost făcute şi folosite cu încălcarea legii, prin fals şi uz de fals şi folosirea influenţei politice a unor persoane cu funcţii de conducere în partide“, arată Iniţiativa România, oferind câteva exemple:

a) Pentru ca domnul Cătălin Predoiu şi doamna Cristina Pocora să poate candida, PNL a trebuit să strângă un minim de 22.000 de semnături (18000, respectiv 4000 de semnături). Cu alte cuvinte, Partidul Naţional Liberal a strâns cel puţin 7334 de semnături pe zi. Folosind prezumţia generoasă că echipele de campanie ar fi muncit 8 ore pe zi în continuu, fără pauză, ajungem la concluzia că PNL a adunat aproape 1000 de semnături pe oră în zile de week-end şi circa 16 semnături pe minut;

b) Domnul Cristian Popescu Piedone a folosit date personale şi semnături ale unor minori pentru completarea listelor de susţinători ai candidaturii sale. În plus, după decizia TMB de respingere a candidaturii sale, Cristian Popescu Piedone a depus un alt set de alte 5600 de semnături. PPU-SL a strâns, deci, 1867 de semnături pe zi. Folosind prezumţia generoasă că echipele de campanie ar fi muncit 8 ore pe zi în continuu, fără pauză, PPU-SL a adunat aproape 234 de semnături pe oră, în condiţiile în care PPU-SL este un partid foarte mic, fără resurse umane semnificative.

d) PSD are acces la şi foloseşte în folos propriu datele personale ale cetăţenilor cu drept de vot. Acest fapt este confirmat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin sentinţa nr. 341 în dosarul 4862/1/2013 (şi, ulterior, prin decizie definitivă). Strângerea de semnături pentru candidaţii PSD, inclusiv doamna Gabriela Firea, s-a realizat fără expunere publică, fără puncte de colectare sau strângere anunţate şi promovate public. Nu au existat foarte multe informaţii publice cu privire la acest proces de strângere de semnături, deşi la nivelul municipiului Bucureşti sunt necesare circa 80.000 de semnături pentru un partid care îşi depune liste complete de candidaţi la primării şi consilii locale.

e) Pentru ca domnul Robert Turcescu să poate candida, PMP trebuie să strângă un minim de 18.000 de semnături. Cu alte cuvinte, PMP a strâns cel puţin 9.000 de semnături pe zi. Folosind prezumţia generoasă că echipele de campanie ar fi muncit 8 ore pe zi în continuu, fără pauză, ajungem la concluzia că PMP a adunat aproape 1.125 de semnături pe oră în zile de week-end şi circa 19 semnături pe minut.

„Există numeroase indicii că listele de susţinători pentru candidaţii la alegerile locale din 5 iunie 2016, depuse la Birourile Electorale din Bucureşti, sunt viciate fie prin falsificarea semnăturilor, fie prin utilizarea unor liste anterioare modificate, încălcând astfel dispoziţiile legale ale art. 51 din Legea 115/2015 şi Codul Penal“, arată „Iniţiativa România“.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite