Dăncilă, Meleşcanu, Toader şi Negrescu, la un dejun de lucru cu şefii de misiuni diplomatice din statele UE
0Premierul Viorica Dăncilă şi miniştrii Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, Justiţiei, Tudorel Toader, şi ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, au participat marţi la un dejun de lucru cu şefii de misiuni diplomatice din statele membre ale Uniunii Europene acreditaţi la Bucureşti.
Unul dintre subiecte a vizat principalele modificări aduse Codurilor penale, ministrul Justiţiei răspunzând întrebărilor privind Raportul GRECO şi amendamentele aflate în dezbatere la Comisia parlamentară specială pentru modificarea legilor justiţiei. De asemenea, a fost abordat subiectul mutării Ambasadei României la Ierusalim, ministrul Afacerilor Externe prezentând stadiul procesului intern de evaluare, anunţă Guvernul.
Conform Executivului, discuţiile s-au axat pe măsurile interne luate la nivel guvernamental, precum şi pe acţiunile de politică externă realizate de la ultima întâlnire în acest format, din luna martie, cu accent pe subiectele de interes de pe agenda europeană.
Dăncilă a prezentat măsurile pe care Executivul le are în vedere pentru stimularea şi atragerea investitorilor străini, precum crearea unui Fond special de finanţare a contractelor de parteneriat public-privat care se încadrează în categoria proiectelor strategice şi a anunţat pregătirea unui pachet de scheme de ajutor de stat pe domenii prioritare.
De asemenea, Dăncilă a prezentat şefilor de misiuni ai Statelor membre ale Uniunii Europene stadiul la zi al pregătirilor Preşedinţiei României la Consiliul UE, arătând că a fost adoptată o primă versiune a tematicilor de interes care vor sta la baza Programului de lucru al Preşedinţiei României la Consiliul UE. Alte subiecte de pe agenda europeană abordate în cadrul dejunului de lucru au fost cadrul financiar multianual 2021-2027, dosarul Schengen şi Mecanismul de Cooperare şi Verificare.
Un alt subiect a vizat principalele modificări ale Codului penal şi de procedură penală, iar ministrul Justiţiei a răspuns întrebărilor privind Raportul GRECO şi amendamentele aflate în dezbatere la Comisia specială pentru modificarea legilor justiţiei din cadrul Parlamentului. Ministrul justiţiei a prezentat, totodată, aspecte legate de deciziile Curţii Constituţionale, conform unui comunicat de presă transmis de Guvern. Totodată, s-a realizat un schimb de opinii cu privire la mutarea Ambasadei României la Ierusalim, ministrul Afacerilor Externe prezentând stadiul procesului intern de evaluare, adaugă sursa citată.