Crin Antonescu, despre ce înseamnă reluarea alegerilor pentru PNL și PSD: „Este o șansă pentru aceste două partide”
0Crin Antonescu spune că reluarea alegerilor prezidențiale reprezintă o nouă șansă pentru PSD și PNL. Fostul lider liberal așteaptă candidați mai buni decât cei care s-au prezentat în primul tur al alegerilor anulate.
Curtea Constituţională a decis vineri, 6 decembrie, anularea întregului proces electoral al alegerilor prezidenţiale. În urma acestei decizii se anulează rezultatele din primul tur, iar alegerile prezidenţiale se reiau de la zero, inclusiv programul pentru desfăşurarea campaniei electorale.
„Eu cred că până la urmă interesele strict personale sau ale partidelor trebuie depășite. Miza enormă a acestor alegeri este direcția geo-politică a României”, a spus Crin Antonescu, la Digi24.
Întrebat dacă PNL și PSD vor avea un candidat comun la viitoarele alegeri prezidențiale, fostul lider liberal a spus că este o nouă „șansă pentru aceste două partide”
„Nu am în sensul acesta niciun fel de informație. Cred că este o șansă pentru aceste două partide și pentru celelalte să-și gândească, să se răzgândească având în vedere și experiența de la aceste alegeri prezidențiale neconsumate până la capăt și să-și desemneze cei mai buni candidați. Sper, în orice caz, că atunci când vor fi alegeri prezidențiale vom fi puși în fața unor posibilități de alegere mai bune decât acum”, a mai spus Antonescu.
Când se va stabili noua dată a alegerilor prezidențiale
Procesul electoral pentru alegerea preşedintelui României va fi reluat în integralitate.
„Guvernul urmează să stabilească o nouă dată pentru alegerea preşedintelui României, precum şi un nou program calendaristic pentru realizarea acţiunilor necesare", se mai arată în decizia CCR.
Argumentele reţinute în motivarea soluţiei pronunţate de Plenul Curţii Constituţionale vor fi prezentate în cuprinsul hotărârii, care se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Guvernul României urmează să stabilească o nouă dată a alegerilor prezidențiale, cel mai probabil în luna martie, a declarat liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu, potrivit Digi24.
„Guvernul României urmează să stabilească o nouă dată a alegerilor, care nu poate fi mai scurtă de 75 de zile, pentru că așa spune legea. Cam trei luni de zile, deci martie, cel mai probabil” a precizat senatorul Daniel Fenechiu.