Cozmin Guşă: Nu există o bună credinţă a parlamentarilor privind graţierea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cozmin Guşă
Cozmin Guşă

Consultantul politic Cozmin Guşă a afirmat, la Realitatea TV, că nu există o bună credinţă a parlamentarilor privind graţierea, în contextul în care liderul senatorilor PSD, Şerban Nicolae, a adus câteva amendamente care graţiază faptele de corupţie.

"Preşedintele Iohannis a afirmat că în ceea ce priveşte graţierea că se bazează pe buna credinţă a parlamentarilor. Eu cred că a fost o glumă, buna credinţa legat de graţiere nu există. Majoritatea parlamentară are un singur scop. Buna lor credinţă nu este decât dedicată pro-graţiere şi pro-amnistie", a explicat consultantul politic.

"Majoritatea actuală din Parlament are un singur scop: graţierea şi amnistia, iar guvernarea este subordonată acestui scop. Iar buna credinţă a parlamentarilor poate fi interprezată ca una dedicată proiectului de graţiere şi de amnistie. Să nu ne aşteptăm să nu meargă cu aceste prevederi, pentru că dânşii asta doresc. O fi bine, o fi rău, nici nu mai contează atât timp cât au fost votaţi majoritar şi atât timp cât nu se întrevăd alegeri la orizont şi atât timp cât înafară de cetăţenii români din piaţa, cele câteva sute de mii, alte componente ale societăţii româneşti nu au fost active", a explicat Cozmin Guşă.

Comisia Juridică a Senatului va dezbate în şedinţa de azi, programată la ora 14.00, amendamentele scandaloase propuse de liderul senatorilor PSD, Şerban Nicolae, la legea graţierii, prin care corupţii ar scăpa din puşcărie. La şedinţă vor participa şi reprezentanţi ai Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) şi a conducerii Administraţiei Penitenciarelor (ANP).

Liderul senatorilor PSD, Şerban Nicolae, a propus câteva amendamente care graţiază integral faptele de corupţie prevăzute de Codul Penal, dar şi de alte legi anticorupţie. Liviu Dragnea, Nicuşor Constantinescu şi Adrian Severin sunt doar câţiva dintre beneficiarii legii.

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite