Corina Creţu, despre noul buget al UE: Un plan pragmatic, care arată cum să obţinem mai multe rezultate cu mai puţine resurse
0Comisarul european Corina Creţu susţine că noul buget al UE, prezentat miercuri de preşedintele Comisie Europene în Parlamentu European, va reduce decalajele de dezvoltare dintre ţări şi regiuni.
„Alături de Preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker care a prezentat astăzi, în Parlamentul European, noul Buget UE pentru perioada 2021-2027, un plan pragmatic care arată cum să obţinem mai multe rezultate cu mai puţine resurse. Nu a fost usor, însă - în calitate de Comisar European responsabil pentru politica regională - mă bucur că am reuşit, în ciuda consecinţelor plecării Marii Britanii şi a noilor provocări, să menţinem un buget consistent pentru politica regională astfel încât să putem reduce decalajele de dezvoltare dintre ţări şi regiuni şi în perioada 2021-2027“, a scris Corina Creţu pe Facebook.
Comisia Europeană a prezentat miercuri planul său de buget pentru perioada 2021-2027, cu propuneri clare, cum ar fi reducerea politicilor agricole şi regionale sau condiţionarea accesării fondurilor europene de respectarea statului de drept.