Ciucă, după tentativele de asasinat asupra lui Trump și Fico: România a reușit să își păstreze stabilitatea

0
Publicat:

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a susținut, marţi, cu privire la tentativele de asasinat a fostului președinte american, Donald Trump, și a premierului slovac Robert Fico, că radicalizarea a găsit spaţiu ca să-și faciliteze creşterea, în climatele sociale ale celor două state. Șefului Senatului afirmă că până în acest moment, România a reuşit să îşi păstreze stabilitatea.

Nicolae Ciucă: Am avut onoarea de a contribui la construirea stabilității României FOTO Mediafax
Nicolae Ciucă: Am avut onoarea de a contribui la construirea stabilității României FOTO Mediafax

În ultimele două luni, am fost martorii a două încercări de asasinare a unor personaje cunoscute din mediul politic. Un lucru care iese în evidență, atunci când ne uităm la țări precum SUA ori Slovacia, este gradul ridicat de polarizare a societății. Linia de separație trece prin inima multor comunități sau chiar familii”, a precizat liderul PNL, Nicolae Ciucă, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Președintele PNL susține că o altă cauză a unor astfel de evenimente este scăderea încrederii cetățenilor în instituțiile statului și în reprezentanții acestora. „Din păcate, într-un asemenea climat social, radicalizarea găsește un spațiu care să îi faciliteze creșterea”, adaugă liderul liberalilor.

Nicolae Ciucă a afirmat că până acum țara noastră a reușit să își păstreze stabilitatea, dar face apel la continuarea apărării ei.

Până în acest moment, România a reușit să își păstreze stabilitatea. Trebuie să continuăm să o apărăm, pentru că doar ea poate crea premisele dezvoltării ulterioare a țării”, a spus șeful Senatului, adăugând că este mândru de faptul că a avut „onoarea de a contribui la construirea stabilității României” și că e pregătit să lucreze în continuare pentru a o păstra. 

Amintim că fostul președinte american Donald Trump, candidat republican la alegerile prezidențiale din SUA, a fost ținta unei tentative de asasinat în timp ce se adresa mulțumii de pe scenă, la un miting electoral din Pennsylvania. Un glonț l-a atins pe politicianul republican în lobul urechii. 

Atacatorul, Thomas Matthew Crooks, în vârstă de 20 de ani, a fost împușcat mortal la fața locului de un lunetist al Secret Service. Anchetatorii cred că Crooks, înarmat cu o pușcă semi-automată AR-15, a deschis focul asupra fostului președinte, provocând moartea unui spectator și rănirea altor doi.

În urma atacului, congresul american a lansat o anchetă privind „breșele de securitate inexcusabile” la mitingul de campanie al lui Trump, punând presiune pe agenția responsabilă cu protecția președinților și candidaților prezidențiali.   

Similar, premierul Slovaciei, Robert Fico, a fost ținta unui atac armat pe data de 15 mai, când a fost împușcat în plină stradă în orașul Handlova, la aproximativ 150 de kilometri nord-est de capitală, după ce a ieșit dintr-o ședință de guvern desfășurată la Casa de Cultură.

Atacatorul, un bărbat în vârsta de 71 de ani, şi-a justificat atacul spunând că urăşte guvernul condus de Fico.

Premierul populist Robert Fico şi-a reluat de atunci îndatoririle oficiale, dar în urma tentativei de asasinat asupra premierului o lege controversată care restrânge libertatea de întrunire a intrat în vigoare luni în Slovacia.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite