Cine este Marian Preda, propus pentru conducerea Fundaţiei Mişcarea Populară
0Marian Preda, decanul Facultăţii de Sociologie din cadrul Universităţii Bucureşti, a primit pe 1 aprilie propunerea de a conduce fundaţia Mişcarea Populară. Informaţia a fost publicată pe blogul său, de către consilierul prezidenţial, Cristian Diaconescu.
Marian Preda este decan al Facultăţii de Sociologie şi Asistenţă Socială din cadrul Universităţii Bucureşti şi în mai, anul acesta, va împlini 50 de ani. Este profesor universitar şi conducător de doctorate în cadrul aceleiaşi facultăţi. De asemenea, el este membru al senatului Universităţii Bucureşti, ales până în 2016, iar din 2008 este şi Director al Centrului de Cercetari in Resurse Umane, Management si Marketing. Este activ în domeniul managementului instituţional fiind titular al unor cursuri de management, comportament organizaţional management strategic, politici sociale, sociologia timpului.
Marian Preda este licenţiat în sociologie, din în 2001 fiind şi doctor în acest domeniu. El a terminat şi Facultatea de Mecanică din cadrul Politehnicii Bucureşti, dar activitatea sa în domeniul cercetării universitare multilaterale este întregită şi de un masterat în administrarea afacerilor obţinut la Ohio University din SUA.
Marian Preda a publicat monografii şi articole cu teme predilecte despre politica socială din România, despre problemele sociale, cum este cel al sistemului asigurărilor de pensii, sau legat de estimarea şi excluziunea socială a minorităţii rome.
Marian Preda a activat în instituţiile conduse de Emil Boc şi Traian Băsescu
Printre funcţiile pe care Marian Preda le-a ocupat de-a lungul timpului se numără şi aceea de cercetător la Institutul pentru Calitatea Vieţii, dar şi aceea de preşedinte al Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Riscurilor Sociale şi Demografice, funcţie pe care a deţinut-o între 2009 şi 2010 şi care a fost neretribuită. În cadrul acestei Comisii a participat la publicarea a două rapoarte privind situaţia socială din România.
El a mai colaborat la nivel instituţional, între 2007 şi 2010 fiind membru al Comisiei Naţionale de Populaţie, din cadrul Guvernului României.
Marian Preda, adept al unor forme de legalizare a drogurilor şi a prostituţiei
Raportul Comisiei pentru Analiza Riscurilor Sociale si Demografice, conduse de Marian Preda, publicat în septembrie 2009, propunea introducerea unor automate cu seturi sterile de injectare pentru a preveni refolosirea seringilor. Prin această măsură, s-ar fi urmărit dezincriminarea consumului de droguri, nu a traficului, ʺpentru a aduce la suprafaţă consumatoriiʺ. De asemenea, Comisia, a propus şi legalizarea prostituţiei, denumită în raport “sex commercial”, prin înfiinţarea unor centre care să asigure asistenţă medicală persoanelor care practică această activitate, precum şi distribuirea gratuită de prezervative către acestea.