Certificatul COVID împarte Coaliţia în două

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alexandru Rafila  FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
Alexandru Rafila  FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

Proiectul de lege privind Certificatul COVID, care a împărţit Coaliţia de guvernare în două, va fi aprobat până la finalul lui 2021, însă în procedură de urgenţă în Parlament, aşa cum au cerut PNL şi Nicolae Ciucă, în formula dorită de Alexandru Rafila (ministrul Sănătăţii), dar nu prin procedura angajării răspunderii Guvernului, aşa cum solicita PSD.

Forma prin care proiectul de lege urmează să fie adoptat a fost principalul motiv de tensiuni în interiorul Coaliţiei, de partea liberalilor, pentru formulare, fiind şi cei din UDMR. „Preferăm o variantă asumată în Parlament pentru a nu exista elemente de umbră sau suspiciune“, a subliniat Cîţu. Liderul PNL susţine că varianta angajării răspunderii este mai degrabă utilă când în Parlament nu ai o majoritate clară, cum s-a întâmplat în cazul unor Guverne ca Boc sau Orban. De altfel, Florin Cîţu a precizat pentru „Adevărul“ că „nu ai de ce să mergi pe angajarea răspunderii Guvernului, când tu ai 70% susţinere în Parlament“. 

Pe de altă parte, liderul PSD, Marcel Ciolacu, nu a vrut să discute despre formula aleasă pentru adoptarea proiectului, dar a garantat că până la finalul anului va trece de Parlament legea. Primul pas este, potrivit informaţiilor „Adevărul“, adoptarea proiectului de lege în şedinţa de Guvern de luni, pentru ca apoi să fie trimis Legislativului. Însă o problemă va fi dacă proiectul de lege va fi atacat la Curtea Constituţională, după ce trece de ambele foruri ale Parlamentului. Alianţa pentru Unirea Românilor a anunţat deja că va ataca la CCR, ceea ce înseamnă că intrarea în vigoare ar mai putea dura câteva săptămâni de la adoptare, chiar dacă legea e constituţională.

Ameninţarea lui Rafila

Alexandru Rafila a sugerat, marţi seară, că îl bate gândul inclusiv să facă un pas în spate, într-un interviu pentru Spotmedia, când a fost întrebat dacă ia în considerare să-şi dea demisia. „E o întrebare foarte bună. Pot să fac acest lucru, pentru că am o răspundere profesională şi morală pentru cetăţenii României. Şi dacă se va tergiversa şi repeta exerciţiul de imagine politică din vară, în mod evident, ar fi o soluţie onorabilă“, a declarat ministrul Sănătăţii. Ulterior, Rafila a negat că va face acest lucru, în ciuda faptului că dinspre social-democraţi a plecat mesajul către liberali că dacă nu ajung la consens pe tema Certificatului COVID, ministrul ar putea demisiona, ca protest pentru tergiversarea adoptării acestui document. 

Florin Cîţu nu a vrut să comenteze ameninţările privind posibila demisie a lui Rafila. De altfel, în interiorul PNL, Alexandru Rafila a fost criticat dur pentru introducerea testelor rapide în Certificatul COVID şi asigurarea gratuităţii, prevedere pe care liberalii o suspectează că ar fi cu dedicaţie pentru unele companii din domeniul sănătăţii. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite