Bode, după ce Iohannis a cerut clarificarea situaţiei privind plagiatul: Nici să dăm satisfacție minciunii
0După ce preşedintele Klaus Iohannis a cerut clarificarea situaţiei până la rocada guvernamentală, Lucian Bode a afirmat că a respectat toate procedurile în realizarea tezei de doctorat asupra căreia există suspiciuni de plagiat.
"Domnul președinte Klaus Iohannis și-a exprimat încrederea în PNL și în mine că vom analiza și vom lua o decizie într-un timp, arătând rocada guvernamentală. Atunci am toată convingerea, garanția, curajul să spun aici, în fața dumneavoastră, că nu am încălcat nicio prevedere legală, dimpotrivă, am parcurs fiecare procedură la virgulă tocmai pentru a nu fi în situația de a da explicații publice, lăsând la o parte că nimeni nu mai vorbește de conținut sau de cariera mea în domeniul energetic", a declarat Lucian Bode.
"Omul politic trăieşte din percepţii. Percepţia pe care cei de la 'Uniunea Sabotăm România', demolatorii acestei ţări, căci cu asta se ocupă ei, cu demolarea, au încercat să construiască în spaţiul public a fost una că am greşit, că am plagiat, că sunt un hoţ şi aşa mai departe, aruncând cu injurii, cu acuzaţii nefondate, investind milioane de euro din bani publici în campanii de promovare şi atacuri la adresa mea. După această campanie, eu am determinarea să arăt că adevărul este cel despre care vorbeam. Am explicat aceste lucruri în PNL, în urmă cu o săptămână, cei care m-au susţinut şi în funcţia de ministru şi în funcţia de secretar general. Voi explica aceste lucruri ori de câte ori va fi nevoie şi PNL fiţi convinşi că va lua o decizie, împreună cu mine, în acest caz, astfel încât să nu afectăm sub nicio formă nici imaginea PNL, nici parcursul PNL, dar, în opinia mea, nici să dăm satisfacţie minciunii, dezinformării", a completat Bode, potrivit Agerpres.
Reacţia preşedintelui
Președintele României susține că PNL trebuie să vadă impactul politic pe care îl au controversele din jurul tezei de doctorat a lui Lucian Bode și să clarifice situația politică a acestuia până la schimbările guvernamentale din mai.
"Aceste probleme trebuie luate, după părerea mea, foarte în serios şi eu am încredere că PNL şi domnul Bode, personal, vor analiza aceste chestiuni şi impactul politic. Eu, personal, sincer, mă aştept ca cel târziu până la rocadă sau rotaţia guvernamentală să se ia o decizie clară în acest sens", a spus şeful statului înainte de reuniunea extraordinară a Consiliului European
Ministrul de Interne, Lucian Bode, a cerut retragerea cărții bazate pe teza sa de doctorat, după verdictul de plagiat dat de Universitatea Babeș-Bolyai. Bode contestă în continuare verdictul și consideră că decizia Comisiei de Etică a UBB „este afectată de grave vicii de legalitate”.
Mai mulți lideri PSD au sugerat că Lucian Bode ar fi trebuit să-și dea demisia, printre aceştia fiind Marian Mina (PSD Giurgiu), Gheorghe Șimon (deputat de Maramureș) sau Lucian Romașcanu. Demisia lui Bode a fost solicitată şi de opoziţie, fiind depusă chiar şi o moţiune simplă în acest sens, demers respins de Parlament.
"După aproape o lună, și-a dat seama și Iohannis, șeful României Educate, că Bode a furat și nu e chiar în regulă treaba asta și dă semnal la partid să facă ceva. Dar nu acum, la rotativa din mai. Între timp, hoțul de la Interne reprezintă România în continuare în fața partenerilor europeni și negociază aderarea la Schengen", a transmis Cătălin Drulă, după solicitarea lui Klaus Iohannis.