Aleșii locali vor descentralizare, Guvernul progresează lent
0Procesul de descentralizare bate pasul pe loc, în condițiile în care unele ministere sunt reticente, iar altele răspund cu greu sau își schimbă opinia de la o lună la alta, cu toate că autoritățile locale solicită frecvent accelerarea demersului coordonat de Ministerul Dezvoltării.

Ultimul care a ridicat problema a fost președintele Asociației Municipiilor din România, Emil Boc, după consultările de la Palatul Victoria de săptămâna trecută, fiind amintită urgentarea descentralizării. Problema accelerării a fost subliniată și de șeful CJ Bistrița, Radu Moldovan (PSD), în urmă cu trei săptămâni, la o conferință de presă alături de Marcel Ciolacu (șeful PSD) și Cseke Attila (ministrul Dezvoltării), fiind punctat faptul că unele administrații locale sunt mai eficiente decât administrația de la centru, pe diferite domenii.
La nivel de Guvern, procesul este unul lent, deși e prioritate a guvernării 2021-2024, iar direcțiile strategice există încă din 2017. De exemplu, deși există un nou comitet tehnic interministerial înființat încă din iulie, acesta nu a venit cu vreun document privind progresele în domeniu. Potrivit unui răspuns al Ministerului Dezvoltării pentru „Adevărul”, ultima informare despre stadiul centralizării, făcută întregului Guvern, a avut loc în iunie 2022.
Opozanții față de descentralizare
Patru din șapte ministere consultate se opuneau descentralizării competențelor, așa cum prevede Strategia Generală de Descentralizare. Acestea sunt Ministerul Mediului, Ministerul Culturii, Ministerul Antreprenoriatului și Turismului, dar și Ministerul Sănătății, care nu vrea să lase din mână Direcțiile de Sănătate Publică.
De la alte ministere, care încă nu avuseseră în analiză descentralizarea, li s-a cerut să vină cu propuneri de competențe pentru acest proces. Ministerul Finanțelor și Ministerul Muncii au răspuns sec faptul că n-au ce decentraliza. Mai deschis a fost Ministerul Transporturilor, care e de acord cu transferul unor competențe spre autoritățile locale.
Bizarul caz al Educației
Un caz clasic de schimbare a opiniei privind descentralizarea este cel al Ministerului Educației. La un memorandum inițiat de Ministerul Dezvoltării în 2018, pe tema descentralizării, Ministerul Educației a răspuns în februarie 2022, spunând că instituția nu-și poate asuma decentralizarea cluburilor și palatelor de copii. Trei luni mai târziu, același minister anunța că palatele de copii și cluburile de copii pot trece la primării. Nu a trecut prea mult timp, iar în iulie, ministrul s-a sucit și sublinia că în doi ani va fi decentralizarea, dar că persoanele de la aceste unități nu vor mai fi cadre didactice. Pe 19 august, ministrul spunea că nu mai e o soluție trecerea acestora în administrarea primăriilor, ci a consiliilor județene.