Alegerile locale din 2016, pe agenda PNL. Cine sunt candidaţii care se bat pentru cele şapte posturi de primar în Capitală
0Conducerea PNL s-a reunit marţi, la Palatul Parlamentului, pentru a discuta despre candidaturile depuse de membrii formaţiunii în competiţia internă care va avea loc în perspectiva alegerilor locale din 2016.
Şedinţa liderilor PNL a avut loc în contextul în care miercuri, 15 iulie, este termenul-limită la care liberalii îşi pot depune candidaturile în competiţia internă a partidului, urmând ca, până la finalul acestei lunii, partidul să desemneze candidaţii la alegerile locale din 2016.
Până acum, singurul candidat al PNL care şi-a lansat candidatura în competiţia internă a partidului pentru Primăria Capitalei este europarlamentarul liberal Cristian Buşoi, care va afla, până la finalul acestei luni, dacă rămâne în cursă pentru a-l înfrunta pe actualul Primar General, Sorin Oprescu.
În prezent, liberalii au însă şi câteva probleme de rezolvat. Cea mai fierbinte este situaţia de la Sectorul 1, unde favorit era Andrei Chiliman. După problemele acestuia cu Justiţia însă, liberalii intenţionează să o propună pe deputata Diana Tuşa, potrivit unor surse din partid. În Sectorul 2, Neculai Onţanu, de la UNPR, se va lupta cu Dan Cristian Popescu. Popescu, deşi nu are mari şanse în lupta cu Onţanu, beneficiază de susţinerea Ancăi Boagiu.
În lupta pentru şefia Sectorului 3, pesedistul Robert Negoiţă ar urma să îşi măsoare forţele cu fostul ministru al Mediului, Sulfina Barbu, în timp ce, la Primăria Sectorului 4, conservatorul Cristian Popescu-Piedone este cotat cu cele mai mari şanse pentru un nou mandat şi ar candida împotriva fostului deputat PDL Romeo Raicu.
La Sectorul 5, pentru postul preluat de la Marian Vanghelie de către Cristian Rizea, şeful PSD Sector 5, ar urma să fie aruncat în cursă purtătorul de cuvânt al PNL Diaspora, Ovidiu Raeţchi.
Potrivit surselor noastre, liberalul Rareş Mănescu, actualul primar din Sectorul 6, ar urma să nu mai candideze la alegerile din 2016. Mănescu l-ar susţine însă pe deputatul liberal Răzvan Mironescu, care ar urma să candideze împotriva lui Gabriel Mutu de la PSD.