VIDEO Umilinţă totală: Real Madrid, strivită şi batjocorită de Barcelona! Lopetegui e ca şi demis după o serie catastrofală
0El Clasico s-a jucat pentru prima dată după mult timp fără Messi (accidentat) şi Ronaldo (plecat la Juventus). Doar la una dintre echipe s-a simţit însă absenţa jucătorului emblematic.
Julen Lopetegui a „moştenit“ Real Madrid după ce „galacticii“ au câştigat de trei ori la rând Liga Campionilor şi a transformat-o într-o ruşine de echipă!
De la 22 septembrie până în această seară, adică în ultimele şapte partide oficiale, Real a câştigat o dată, a remizat într-un alt joc, şi a pierdut de cinci ori! Iar dintre aceste înfrângeri două au fost la scoruri de neimaginat în mandatul lui Zinedine Zidane: 0-3 cu Sevilla şi acum un incredibil 1-5 cu Barcelona!
Catalanii au făcut instrucţie cu marea rivală pe „Camp Nou“ şi tabela arăta 2-0 după prima jumătate de oră (Coutinho 11, Suarez 30-penalty). Gazdele puteau face chiar 3-0, însă Suarez a tratat superficial un contraatac tăios. Ratarea urguayanului a ţinut Realul în viaţă, iar madrilenii au redus din diferenţă, imediat după pauză prin Marcelo (50).
La 2-1, echipa pregătită de Lopetegui a avut cea mai bună perioadă din acest meci, lovind inclusiv bara prin Modrici. Apoi însă, Real, pur şi simplu, s-a tăiat! Iar Barcelona a marcat gol după gol prin Suarez (75, 83) şi Vidal (87). Iar la ultimul atac, catalanii au trecut chiar pe lângă golul de 6-1!
După o nouă prestaţie catastrofală a echipei sale, Juan Lopetegui îşi poate face deja bagajele, urmând a fi demis, probabil, în următoarele ore.
La Liga, etapa a 10-a
1. Barcelona 21 de puncte
2. Atletico Madrid 19p
3. Espanyol 18p
4. Alaves 17p
5. Sevilla 16p
----
9. Real Madrid 14p
VEZI GOLURILE MECIULUI BARCELONA - REAL MADRID