VIDEO Simona Halep, gest de apreciere pentru Gică Hagi! Ce a făcut fostul lider mondial înainte de Roland Garros
0Simona Halep va luat startul în cel de-al doilea Grand Slam al anului, cel de la Roland Garros, acolo unde trebuie să-şi apere titlul.
Simona se află deja la Paris, unde a început antrenamentele. La prima apariţie pe zgura din capitala Franţei, Simona a apărut cu o ţinută inedită.
Ea a efectuat antrenamentul într-un tricou al Viitorului, cu numărul 10, pe spateel căruai scria Hagi. Ulterior, într-o postare făcută pe Instagram, fostul lider mondial a ţinut să transmită elevilor lui Gică Hagi un mesaj de susţinere înainte de finala Cupei României, care o programată sâmbătă.
Simona Halep nu şi-a ascuns niciodată admiraţia faţă de Gică Hagi, iar fostul mare fotbalist a asistat anul trecut la finala de la Roland Garros, câştigată de ea.