VIDEO Femei şi copii la meciul de la Budapesta dintre Ungaria şi România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

FIFA a decis ca importantul meci dintre Ungaria şi România, din preliminariile Campionatului Mondial de fotbal din 2014, să se desfăşoare cu porţile închise, însă Federaţia Maghiară de Fotbal a făcut recurs care trebuie soluţionat în maximum 30 de zile

Mult aşteptatul derby al grupei preliminare, dintre Ungaria şi România, echipele care se luptă pentru ocuparea locului doi, după Olanda, nu va avea parte de spectacol şi în tribune. Cel puţin aşa a decis Comisia de Disciplină a FIFA, care a pedepsit astfel ţara gazdă pentru scandările anti-semite şi arborarea steagurilor iranului de la un meci amical dintre Ungaria şi Israel.

Federaţia Maghiară de Fotbal a făcut apel, care trebuie soluţionat în maximum 30 de zile. Revista FourFourTwo, ediţia maghiară, a venit cu o propunere inedită. Aceasta sugerează celor de la FIFA ca la partida din 22 martie, de la Budapesta, să aibă acces doar femeile şi copii. 

Există precedente în Grecia şi Turcia, unde în mai multe rânduri s-a aplicat această metodă. Ideea s-a dovedit de excepţie, iar partidele nu s-au disputat cu tribunele goale, ci într-o atmosferă frumoasă.

În 2011, la meciul Fenerbahce – Manisaspor au asistat peste 41.000 de femei şi copii, care au creeat o atmosferă incredibilă. în timp ce bărbaţii au fost “suspendaţi” pentru incidentele provocate pe stadion.

Comportamentul bărbaţilor a lăsat de dorit...

   



Peste 41.000 de femei şi copii au făcut o atmosferă incredibilă la Istanbul, la meciul Fenerbahce-Manisaspor. 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite