Veşti sumbre pentru FC Barcelona: cât va lipsi Luis Suarez din calculele echipei, după operaţia suferită recent
0
Iniţial, pronosticul pentru revenirea lui Luis Suarez în echipa FC Barcelona se ridica la patru-şase săptămâni. Cele mai recente noutăţi, însă, aduc motive de îngrijorare pentru gruparea de pe Camp Nou.
Luis Suarez are şanse mici să se refacă în timp util, pentru a mai putea evolua, în acest sezon. Accidentarea suferită de uruguayan a fost mai complicată decât se credea, la fel şi intervenţia care i-a urmat. Atacantul lui FC Barcelona a fost operat, recent, printr-un procedeu artroscopic, după ce a suferit a suferit o leziune a meniscului extern drept.
Înapoi în timp, problemele lui Luis Suarez la genunchiul drept au început încă de acum doi ani, însă, pe atunci, a refuzat operaţia şi a urmat un tratament, profitând de pauza pe care o aveau echipele, dat fiind porgramul de meciuri al echipelor naţionale. Apoi, următorul sezon a început cu probleme pentru uruguayan, accentuate în toamnă, astfel încât a urmat o operaţie, în luna mai a anului 2019.
În acest context, pentru Luis Suarez, sezonul e, cel mai probabil, încheiat. În cel mai bun caz, atacantul în vârstă de 32 de ani ar putea prinde ultima etapă din Primera Division, pe 24 mai sau finala Champions League, pe 30 mai, dacă FC Barcelona va ajunge până în ultimul act al competiţiei continentale.