Unul din finanţatorii lui Dinamo spune că nu a avut nimic de a face cu demiterea lui Rednic
0
Dinamo
Iuliu Mureşan nu a acţionat de unul singur când l-a alungat pe Mircea Rednic, Marian Iuhasz şi Gheorghe Niţu, doi dintre cei ce bagă bani în echipă, ar fi fost de acord cu mazilirea tehnicianului.
Marian Iuhasz neagă însă implicarea, spunând că nu are nimic de a face cu plecarea lui Rednic. „Suntem doi oameni la Dinamo care nu avem ce câştiga, eu şi Gheorghe Niţu. Nu ştim cine vrea să se ascundă în spatele acestor informaţii. Eu am ajutat clubul pentru că sunt dinamovist de foarte mult timp şi aşa o să rămân, indiferent de ce o să se întâmple cu echipa asta. Ajutorul meu vine dintr-o parte sentimentală, nu mânat de vreun alt interes”, a spus Marian Iuhasz pentru playsport.ro.