Thaer Bawab a plecat de la Steaua. Iordanianul va juca la o fostă semifinalistă din Liga Campionilor Asiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Atacantul iordanian Thaer Bawab, în vârstă de 31 de ani, şi-a reziliat contractul cu vicecampioana Steaua Bucureşti şi va juca din sezonul viitor la o formaţie din Qatar.

Iordanianul, care a marcat trei goluri în nouă meciuri jucate la Steaua, va juca la Umm Salal Sport Club, fostă semifinalistă a Ligii Campionilor Asiei. 

El a început fotbalul la echipa spaniolă UE Cornella. La vârsta de 18 ani a fost transferat de Real Madrid, unde a evoluat la echipa de tineret, pentru care a marcat 30 de goluri într-un sezon. În 2004 a semnat un contract de profesionist cu Real Madrid, dar a evoluat doar pentru a treia echipă a clubului până în 2007, cand s-a mutat la FC Barcelona B, pentru care a marcat de trei ori. Au urmat trei sezoane în care a jucat tot în ligile inferioare din Spania, pentru L'Hospitalet, CD Alfaro şi Moratalla CF. 

În iunie 2010 a ajuns în România, la Gloria Bistriţa, de unde a fost transferat, după numai jumatate de sezon, de Gaz Metan. A rămas la Mediaş până în 2014, când a semnat cu CS Universitatea Craiova, echipă pentru care a jucat până când a fost transferat de Steaua.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite