Surpriză de proporţii: Simona Halep va juca în Fed Cup. Sportiva noastră îşi amână operaţia de deviaţie de sept

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Simona Halep
Simona Halep

Veste excelentă pentru echipa de Fed Cup a României. Simona Halep îşi va amâna operaţia de deviaţie de sept şi se va afla pe teren la meciul cu Cehia, care se va disputa la Cluj.

Deşi iniţial a anunţat că nu va juca în duelul din sferturile de finală ale Grupei Mondiale, împotriva deţinătoarei trofeului, Halep a decis să mai amâne intervenţia chirurgicală pentru a ajuta echipa României.

Decizia luată de a doua jucătoare a lumii vine în contextul în care echipa României se confrunta cu mari probleme, Alexandra Dulgheru şi Irina Begu fiind incerte pentru confruntarea cu Cehia, din cauza problemelor medicale, a relatat DigiSport.  Prima are probleme la genunchi, în timp ce bucureşteanca a recunoscut că a jucat nerefăcută la Australian Open, unde a fost cap de serie, dar a părăsit competiţia în primul tur. România va anunţa miercuri lotul pentru meciul cu Cehia, găzduit de Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, în zilele de 6 şi 7 februarie. 

Petra Kvitova, Karolina Pliskova, Barbora Strycova şi Denisa Allertova sunt cele patru jucătoare care vor face deplasarea la Cluj pentru meciul din primul tur al Grupei Mondiale Fed Cup, împotriva României. Căpitanul-nejucător al echipei Cehiei, Petr Cala, a anunţat echipa care va face deplasarea la Cluj pentru a înfrunta reprezentativa României, în Sala Polivalentă, pe suprafaţă rapidă, pentru un loc în semifinalele FED Cup. Petra Kvitova (7 WTA), Karolina Pliskova (12 WTA), Barbora Strycova (48 WTA) şi Denisa Allertova (66 WTA) sunt cele patru jucătoare selecţionate pentru meciul din primul tur al Grupei Mondiale Fed Cup, împotriva echipei României, pregătite de Alina Tecşor-Cercel, anuţă site-ul oficial al competiţiei. Din echipa Cehiei lipseşte Lucie Safarova, a doua cea mai bună jucătoare a campioanei ediţiei precedente, potrivit clasamentului individual de simplu, aceasta ocupând locul 9 WTA. Sportiva de 28 de ani are probleme fizice şi a ratat primul turneu de Mare Şlem al anului din cauza complicaţiilor apărute după o infecţie bacteriană apărută în toamna anului trecut, a notat Mediafax. Componenţa echipelor pentru Fed Cup trebuie anunţată cu cel puţin zece zile înainte de confruntarea propriu-zisă. Duelul România - Cehia este programat în weekendul 6-7 februarie. România a pierdut singura partidă directă împotriva Cehiei, în 1980, cu 2-1. Virginia Ruzici, Florenţa Mihai şi Lucia Romanov au fost convocate pentru acel meci contând tot pentru sferturile de finală ale competiţiei şi disputat pe teren neutru, la Berlin, în Germania de Vest.

UPDATE: Alina Tecşor, căpitanul nejucător al României, a anunţat lotul pe care-l va avea la dispoziţie pentru meciul cu Cehia: "Echipa noastră este formată din Simona Halep(2 WTA), Irina Begu(31 WTA), Monica Niculescu(40 WTA) şi Andreea Mitu(96 WTA) pentru meciul cu Cehia. Alexandra Dulgheru(61 WTA), din păcate, este accidentată şi nu poate juca pentru România. Ne bucură foarte mult faptul că Simona Halep a decis să joace pentru echipa noastră", a declarat, pentru site-ul FRT, Alina Tecşor.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite