Simona Halep a câştigat titlul cu numărul 20 al carierei, după o finală marcă-înregistrată! Fiesta la Dubai

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Simona Halep, în finala de la Dubai. Foto: EPA
Simona Halep, în finala de la Dubai. Foto: EPA

Simona Halep şi-a adăugat în palmares, sâmbătă, titlul cu numărul 20, după o finală de luptă, în care spiritul său de gladiatoare a ieşit la iveală o dată în plus. Constănţeanca în vârstă de 28 de ani a reuşit a treia sa victorie în turneu în trei manşe, 3-6, 6-3, 7-6(5) în finală, în faţa Elenei Rybakina (19 WTA).

Jucătoarele nu şi-au găsit cel mai bun nivel de joc în startul finalei, însă nivelul a crescut vizibil pe final, sfârşitul fiind incandescent.

Simona a simţit presiunea încă din prima tură pe lansare, în game-ul doi, când a avut de salvat minge de break. Mai inspirată în cele din urmă a fost Elena Rybakina, cea care, după cinci game-uri, având avantajul de a fi servit prima, şi-a chemat antrenorul în teren. Vukov a reuşit nu doar să o orienteze excelent din punct de vedere tactic, sugerându-i să nu se teamă nici de dreapta Simonei, nici de rever, dar şi să o încarce cu încredere pe tânăra jucătoare în vârstă de 20 de ani. Rybakina a fructificat imediat, reuşind break-ul carea avea să se dovedească decisiv în primul act.

Misiunea închiderii primului set nu a fost simplă pentru Rybakina: a comis dublă greşeală la prima minge de 1-0, Halep beneficiind pentru prima dată de mingi de break. Tânăra jucătoare din Kazahstan a reuşit să găsească însă servicii eficiente în cele mai importante momente, punând-o pe Simona pentru a treia oară în această săptămână de la Dubai în situaţia de a găsi soluţii la scorul de 0-1 la seturi.

Tot Simona Halep a fost prima jucătoare care a avut de apărat minge de break şi în startul setului doi, însă Rybakina a scăzut vizibil nivelul de joc, pierzând controlul cu dreapta. Halep a repetat cu măiestrie partitura deja familiară: a fost atentă şi a taxat imediat scăderea din jocul adversarei, desprinzându-se la 4-1 pe tabelă. Românca şi-a creat mai departe o imensă şansă de 5-1, cu un rever în lung de linie marcă-înregistrată, însă Rybakina a răspuns cu agresivitate şi lovituri în forţă, pentru a salva două mingi de break şi, în cele din urmă, game-ul. Halep a acuzat şocul, s-a lăsat prinsă în ritmul favorabil sportivei născute la Moscova, iar Rybakina a dat reset manşei, câştigând break la zero. Simona a demonstrat însă, o dată în plus, că este o mare luptătoare, nelăsând-o pe Rybakina să egaleze la 4: a tranşat soarta actului doi într-un game opt maraton, de zece minute, în care a fructificat a patra minge de break avută şi a lovit magistral cu reverul. Un as la teu a limpezit lucrurile în tura finală pe lansare a Simonei, finala ajungând astfel în setul decisiv.

Simona a fost nevoită să ducă o nouă cursă de recuperare în setul trei, după un game patru jucat fără primul serviciu, în care i-a făcut break-ul cadou adversarei, cu două duble greşeli. Rybakina nu a rezistat însă presiunii, iar Halep a avut prezenţa de spirit pentru a o taxa imediat, punând pe tabelă re-break-ul. Jocul s-a asprit cu fiecare punct: Rybakina a continuat să impresioneze prin determinare şi curaj, Simona - printr-o acoperire magistrală a terenului, ambele reuşind puncte spectaculoase.

La 5-5, Halep a inventat lovituri fabuloase cu dreapta, iar Rybakina, hărţuită în permanenţă, a cedat. Simona nu a reuşit însă să închidă finala cu serviciul, sportiva din Kazahstan având şi o doză de şansă, dar şi câteva ultime gloanţe de tras. În tie-break, românca s-a impus cu 7-5, după o nouă cursă nebună: Rybakina a reuşit primul punct contra serviciului, după un retur ce a taxat sec o servă temătoare a româncei. Halep a ţâşnit însă din arcuri imediat, punând asalt la fileu, iar în cele din urmă a avut nervii mai tari, la capătul unei finale în care s-a apărat excelent, reuşind contre fabuloase.

Momentul decisiv al finalei, marca Artemon Apostu Efremov: „Cine e cea mai bună la chestiile astea?“

Halep, prima reacţie după victoria dramatică de la Dubai: Acum sunt aproape moartă

Ce l-a impresionat pe CTP la jocul Simonei în finala de la Dubai: „Numai Halep poate să facă asta. E pentru a doua oară regina deşertului“

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite