Serbează Paştele pe terenul de tenis: Halep, Begu, Cârstea, Ţig şi Niculescu joacă, astăzi, la Madrid. Orele meciurilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Simona Halep
Simona Halep

Prezenţă românească puternică pe tabloul principal, la feminin, la turneul patronat de Ion Ţiriac. Toate privirile vor fi asupra Simonei Halep care poate reveni în clasamentul WTA, dacă va avea un parcurs bun în Spania.

Iar asta pentru că, la ediţia din 2015, Simona Halep a ieşit din primul tur, aşa că, în acest an, n-are multe puncte de apărat. Dacă va avansa până spre fazele superioare ale competiţiei, Simona poate recupera terenul pierdut în ultima perioadă.

Iată programul zilei de duminică pentru cele cinci românce, cu precizarea că turneul de la Madrid e transmis în România de Dolce Sport.

Simona Halep (7 WTA) - Misaki Doi (Japonia, 45 WTA)
Meciul va începe nu mai devreme de ora 18.30, ora României.
Cele două jucătoare nu s-au mai întâlnit în circuitul WTA.

Irina Begu (35 WTA) - Eugenie Bouchard (Canada, 46 WTA)
Va fi al cincilea meci pe terenul numărul 3 şi va începe undeva, după ora 18.00, ora României.
Bouchard a câştigat precedenta întâlnire dintre cele două, în 2015, în Australian Open

Sorana Cârstea (131 WTA) - Jelena Jankovici (Serbia, 23 WTA)
Va fi al patrulea meci pe terenul numărul 4 şi va începe după ora 16.00, ora României.
Bilanţul duelurilor dintre cele două jucătoare e 3-3.

Patricia Ţig (134 WTA) - Daria Kasatkina (Rusia, 32 WTA)
Va fi al doilea meci pe terenul numărul 6 şi va începe în jurul orei 13.30, ora României.
Cele două jucătoare se vor întâlni, în premieră, în circuitul WTA.

Monica Niculescu (31 WTA) - Louisa Chirico (SUA, 133 WTA)
Va fi al treilea meci pe terenul numărul 6 şi va începe imediat după jocul dintre Ţig şi Kasatkina.
Cele două sportive nu s-au mai întâlnit până acum.
 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite