Remarcabil! Simona Halep câştigă pentru al doilea an consecutiv unul dintre cele mai râvnite trofee din tenisul mondial

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Simona Halep
Simona Halep

Simona Halep culege trofeu după trofeu, chiar dacă nu a mai jucat tenis de mai bine de două luni, din pricina problemelor la spate.

Sondajul public organizat de site-ul WTA a ajuns la acelaşi rezultat ca anul trecut: Simona Halep este favorita fanilor, adică cea mai populară jucătoare din circuit.

Ancheta iniţiată în 2009 a dat câştig de cauză la primele două ediţii Elenei Dementieva şi Mariei Şarapova, ca apoi Agnieszka Radwanska să domine timp de 6 ani: 2011-2016. 

Anul acesta,la fel ca în 2017, Simona ocupă primul loc în inimile iubitorilor de tenis din întreaga lume.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite