Rămânem cu două echipe în Ligă şi din 2012-2013!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După eliminarea elveţienilor de la Young Boys şi FC Basel din Liga Europa, România nu mai poate pierde locurile 14-15 în clasamentul coeficienţilor UEFA. Liga 1 va putea alinia astfel şi din sezonul 2012-2013 două echipe la startul Ligii Campionilor, dar ambele în turul trei preliminar.

Şi acum urmează partea interesantă! În turul trei, campioana noastră va juca doar împotriva altor campioane, cel mai probabil, doar din rândul echipelor care vin din turul doi preliminar. Adică din ţări ca Elveţia, Israel, Cehia, Austria, Cipru, Croaţia, Norvegia, Serbia sau Suedia dintre cele mai puternice. Asta înseamnă şanse semnificativ sporite de calificare în play-off, chiar şi pentru echipe ca Oţelul, Vaslui sau Timişoara, al căror coeficient (actual) le-ar plasa în urna a doua pentru tragerea la sorţi.

Ca să ne facem o idee mai bună, în sezonul acesta capul de afiş al play-offului Ligii pentru campioane a fost „dubla" dintre Partizan Belgrad şi Anderlecht. Iar de aici s-au calificat surprinzător în grupe Hapoel Tel-Aviv, FC Copenhaga, FC Basel, MSK Zilina şi Partizan.
Ca şi în acest sezon, când Unirea a dat peste Zenit Sankt Petersburg în turul trei preliminar, nu la fel de uşoară va fi soarta vicecampioanei.

Cum şi non-campioanele sunt împerecheate între ele din această fază, aici totul ţine de coeficientul echipei. Steaua, care are acum cel mai mare punctaj dintre echipele româneşti (29,164), are şanse mici să mai fie cap de serie în faţa vicecampioanelor din Rusia, Ucraina, Olanda, Turcia şi Grecia, sau a locului trei din Portugalia de exemplu; şansele în play-off sunt aproape zero.

Doar trei echipe în Liga Europa

Din păcate vom pierde o echipă în Liga Europa, toamna aceasta fiind ultima cu patru locuri în a doua competiţie continentală. Peste doi ani, doar câştigătoarea cupei (nu şi locul 3) va merge în play-off, în timp ce locul trei şi locul patru vor juca din tururile trei, respectiv doi.
Din sezonul următor, situaţia s-ar putea întoarce şi mai dramatic împotriva noastră.

Dacă echipele româneşti „performează" ca în ultimii ani ai cupelor europene, România ar putea pica până pe locul 22 în clasamentul coeficienţilor. Iar asta înseamnă doar patru echipe în Europa, turul doi preliminar al Ligii Campionilor pentru campioană şi tururile trei, doi şi unu ale Ligii Europa pentru câştigătoarea cupei, locul doi şi trei respectiv, în sezonul 2013-2014. 

Coeficienţii echipelor noastre

Loc    Echipă    Punctaj

67    Steaua    29,164
88    Dinamo    22,164
97    CFR Cluj    20,164
106    Unirea Urziceni    17,664
113    Rapid    16,164
143    Timişoara    10,664
152    FC Vaslui    10,164

* Coeficientul minim cu care o echipă din Liga 1 poate intra în preliminarii este de 5,164, adică 20% din coeficientul pe ţară

Evoluţia coeficienţilor României în ultimele cinci sezoane

2006/07    07/08    08/09    09/10    10/11    Coeficient    Loc

11,333    2,600    2,642    6,083    3,166    25,824    14

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite