Piţurcă, interviu spectaculos la revenirea în fotbal: Şi-a propus două obiective fabuloase la Craiova

Piţurcă, interviu spectaculos la revenirea în fotbal: Şi-a propus două obiective fabuloase la Craiova

La trei ani după ce a plecat de la Al-Ittihad Jeddah (Arabia Saudită), fostul selecţioner a bătut palma cu CS U Craiova, fiind numit în funcţia de manager general.

CS U Craiova a reuşit lovitura anului în fotbalul românesc într-o încercare de a salva un sezon care se îndrepta spre un mare eşec sub conducerea lui Corneliu Papură.

Cu siguranţă, echipa va arăta altfel cu Piţurcă pe bancă, iar fostul fotbalist, ajuns acum la 63 de ani, şi-a propus două obiective fabuloase: câştigarea campionatului şi accederea în grupele Ligii Campionilor! La scurt timp după ce s-a oficializat venirea sa la CS U Craiova, Piţi a acordat un interviu pentru pagina de Facebook a clubului.

Ce a declarat Victor Piţurcă?

Bine aţi venit la Universitatea Craiova. În ultima vreme aţi stat departe de echipele din fotbalul românesc. De ce Ştiinţa?
Victor Piţurcă: Sincer nu doream să revin în fotbalul românesc în acest moment. Poate peste câţiva ani. Îmi doream să rămân în ţările din Golf, însă a fost acel proces cu fostul meu club care a durat foarte mult. Am preferat să stau o perioadă şi timpul a trecut. Am avut oferte, atât din ţară cât şi din străinătate, însă nu pe placul meu. Acum când a venit oferta din partea Universităţii Craiova am acceptat imediat deoarece mereu ambiţia mea a fost de a face performanţă cu Universitatea Craiova. Am acceptat să revin în fotbalul românesc doar pentru că a fost vorba de Universitatea Craiova.

Care sunt obiectivele?
Victor Piţurcă: Pentru mine obiectivul este unul singur: câştigarea campionatului şi accederea în grupele Ligii Campionilor. Vom vedea cum vor evolua lucrurile în următoarea perioadă pentru că, împreună cu conducerea clubului, am admis faptul că mai avem nevoie de 4 - 5 jucători valoroşi, dar obiectivul meu acesta este: câştigarea campionatului pentru că suporterii Universităţii asta aşteaptă de la echipă şi implicit de la mine.

Se poate implica Universitatea Craiova în lupta pentru titlu chiar din acest sezon?
Victor Piţurcă: Toată lumea ştie foarte bine ce îmi doresc eu, aşa că nu are rost să o mai repet. Acesta este obiectivul meu: câştigarea campionatului chiar din acest an. Va fi mai greu, însă eu cred că sunt şanse.

Care sunt atribuţiile dumneavoastră?
Victor Piţurcă: Mă voi ocupa de tot ce înseamnă echipa de fotbal. Am discutat cu acţionarii echipei, oameni foarte deschişi care îşi doresc, la fel de mult ca mine, ca lucrurile să mergă bine la echipă şi să câştigăm campionatul. Din acest motiv au şi apelat la serviciile mele.

Care va fi stafful dumneavoastră?
Victor Piţurcă: Deocamdată nu vă pot spune care va fi staff-ul meu tehnic. Îl veţi afla pe data de 01 septembrie, atunci când eu voi veni la echipă. În orice caz, îmi doresc ca actualul antrenor, Corneliu Papură, să rămână alături de mine la echipă şi sper că va accepta lucrul acesta.

Aveţi un mesaj pentru suporteri?
Victor Piţurcă: Îmi pare bine că vin la Craiova şi că voi fi din nou împreună cu ei şi sper ca ÎMPREUNĂ să reuşim ceea ce ne dorim cu toţii în Oltenia. Echipa are nevoie de suporteri şi îmi doresc ca aceştia să vină mâine la partida cu Astra în număr foarte mare. Sunt trei puncte importante pentru noi şi le putem obţine doar cu suporterii alături.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: