Paşcovici: „Ajutor, am ajuns la fundul sacului!“

Paşcovici: „Ajutor, am ajuns la fundul sacului!“

Cosmin Paşcovici vrea ca Denis să aibă parte de cele mai bune condiţii de tratament

Fostul dinamovist a aflat în 2006 că fiul său are o tumoare la creier. După multe operaţii, Denis a învins cancerul, dar familia cu greu îi poate asigura tratamentul, unul care costă 4.000 de lei lunar.

Ştiri pe aceeaşi temă

CUM ÎL PUŢEŢI AJUTA PE DENIS PAŞCOVICI?
Cei interesaţi pot depune bani în contul RO36BRDE020SV25174700200

Cei de vârsta sa deprind începuturile pe băncile şcolii. Rutina pentru ei e un drum către locul unde doamna învăţătoare le desluşeşte ABC-ul, apoi spre casă, apoi temele. Pentru el, e alta. E una în care ia un pumn de pastile, iar drumul nu către şcoală, ci spre doctor. Sunt deja cinci ani de când luptă! Şi părinţii săi la fel.

Cosmin e acum antrenor - jucător în liga a treia, la Eolica Baia. Banii sunt puţini, tratamentul lui Denis, scump. „E greu să trăieşti de pe o zi pe alta, nici acum nu mi-am luat banii de la Farul, am două memorii depuse. Eu m-am antrenat zi de zi, sunt profesionist, aştept decizia comisiei. Acum sunt în liga a treia, dar ce să faci cu 2.000 de lei pe lună? Zece îi dăm doctorului logoped, restul se duc pe medicamente. E greu, dar ne mai ajută părinţii!", începe povestea Paşcovici, omul care a îmbrăcat tricoul lui Dinamo, UTA sau Farul.

Nu mai e în prima ligă şi a fost uitat: „Poate revin ca antrenor, am licenţa A, încep de jos. Nu m-a mai sunat nimeni din fotbal. Acum doi - trei ani am primit un telefon de la Gică Popescu şi mi-a spus: «Ăsta e numărul meu, mă suni când ai nevoie de ceva». Mi-a fost ruşine şi n-am apelat. Cine te mai ajută acum, când e criză? Oricum, te uită lumea când nu mai eşti în fotbalul mare!"

Frigiderul, plin cu... medicamente

„Când eram la Dinamo m-au ajutat băieţii şi au strâns în vestiar 10.000 de euro, apoi când eram la UTA colegii mi-au dat 8.000 de euro. A fost şi-un meci caritabil şi am primit 500 de milioane de lei vechi, dar acum tot ce-am strâns pe unde am jucat, s-a dus", continuă povestea un tată care găseşte puterea să vorbească despre o zi din viaţa copilului său, una obişnuită pentru el.

„Are acasă un frigider plin cu medicamente, ia câte şapte - opt pe zi. Îi e greaţă şi, ca să nu le simtă gustul, maică-sa le trage printr-o seringă, le pune în suc şi-i dă să bea. Medicamentele le luăm din Franţa, în România nu se găsesc toate şi-n plus sunt foarte scumpe, iar tratamentul lunar costă peste 1.000 de euro", explică Paşcovici. În terapia lui Denis sunt incluşi şi hormoni de creştere, înălţimea sa fiind mult mai mică decât a unui copil de 7 ani, vârstă împlinită la 20 septembrie.

În ţară, i-au zis că băiatul n-are nicio şansă

Din şase în şase luni, Denis trebuie să efectueze un control amănunţit la un institut din Franţa, iar o singură vizită costă 4.000 de euro. „Mergem în Franţa de două ori pe an. Fiecare deplasare costă în jur de 4.000 de euro pentru cazare, bilete, medicamente. Ce să faci? Strângi cureaua, rupi de peste tot, dar când ajungi la fundul sacului şi nu mai poţi, ce faci?", se întreabă retoric. Apoi, explică de ce tocmai Franţa, şi nu România, aşa cum ar fi fost normal: „La noi, dacă nu dai şpagă, nu se uită la tine. Când ne-am dus cu el la Spitalul Bagdasar, ne-au zis să ne ducem acasă că mai are trei - patru luni de trăit! Cum adică? Nu se poate! Atunci ne-a ajutat Ilie Năstase şi ne-a trimis în Franţa".

"Lui Denis îi place fotbalul, dar e greu să joace. Nu sunt speranţe, 80 la sută din creier e «ars». Statul ne ajută cu un tratament hormonal care costă 20.000 de euro anual şi suportă 80 la sută din costuri.''
Cosmin Paşcovici fotbalist

"Lui Denis îi place fotbalul, dar e greu să joace. Nu sunt speranţe, 80 la sută din creier e «ars». Statul ne ajută cu un tratament hormonal care costă 20.000 de euro anual şi suportă 80 la sută din costuri.''
Cosmin Paşcovici fotbalist

O altă problemă: la 7 ani încă nu poate să vorbească

Denis nu se exprimă aşa cum ar trebui s-o facă un copil de vârsta sa. Cunoaşte cuvintele, dar nu le poate spune. Părinţii nu cunosc cauza, dar ştiu ţelul: să vorbească Denis! „El are un caz grav, nici medicii din Franţa nu au văzut aşa ceva. Simţurile nu i-au fost afectate... mai puţin cel al vorbirii. Înţelege orice, dacă-i spui să-ţi aducă cheile ori să ia un suc, imediat face acel lucru, dar nu vorbeşte...poate fi un blocaj sau de atâta suferinţă s-a închis în el... Ştii, asta vrem, să vorbească! Ar fi trebuit să înceapă şcoala, dar am amânat un an. La noi nu sunt şcolii specializate, îi pun pe toţi la grămadă, indiferent de boala de care suferă. Suntem în urmă rău cu totul! În Franţa ai asigurare medicală, beneficiezi de tratament gratis, sunt şcoli speciale pentru copiii cu probleme", ne-a povestit Cosmin.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: